Accidentarea lui Toja pare mai gravă decît se anunţase iniţial, iar mijlocaşul columbian va reveni abia la jumătatea lui septembrie.
Ziua în care columbianul Toja va juca iar într-un meci oficial e destul de departe. Entorsa de gradul III suferită în urmă cu 10 zile îi dă în continuare bătăi de cap mijlocaşului în vîrstă de 24 de ani, iar recuperarea va dura mai mult decît se estima iniţial.
Toja urmează să renunţe la ghips în aceste zile, dar apoi trebuie să urmeze un program mai îndelungat de refacere, pentru a nu risca o recidivă.
"Trebuie să avem grijă cu el. Zona afectată este foarte sensibilă acum, orice lovitură puternică la gleznă îl poate face indiponibil pentru o perioadă mai lungă. Nu a fost o accidentare uşoară, de aceea Toja trebuie să facă o recuperare ca la carte. Plus că-i va trebui timp, după refacere, să revină la forma fizică de dinaintea accidentării", spun cei din staff-ul tehnic.
Nici în derby, nici pentru Columbia
În primă fază, se preconiza ca Toja să fie apt pentru derbyul cu Dinamo, programat pe 30 august. Şanse sînt însă nule, iar ultimele informaţii din Ghencea spun că mijlocaşul va fi bun de joc, în cel mai bun caz, la partida cu Gaz Metan, de pe 12 septembrie. Dar cel mai probabil el va evolua din nou pe 17 septembrie, la prima confruntare a Stelei în grupele Europa League. Toja va rata astfel şi meciurile de la începutul lunii viitoare, cu Ecuador şi Uruguay, pentru care fusese convocat de selecţionerul Columbiei.
"Toja este un jucător de care aveam nevoie, dar trebuie să ne descurcăm fără el o perioadă. Sînt sigur că fotbaliştii care vor intra în locul lui vor da totul pentru echipă" - Cristiano Bergodi, antrenor Steaua
3 goluri a marcat Toja pentru Steaua în cele 24 de meciuri disputate în Liga 1
Blocaj la salariu
Mijlocaşul vrea să rămînă în Ghencea. Tocmai de asta a cerut un salariu considerat exagerat de Poli Timişorara: 300.000 de euro pe an.
Gigi Becali vrea să mai scape de un jucător cu salariu mare: Janos Szekely (26 de ani). Ieri, patronul roş-albaştrilor a acceptat pe loc oferta celor de la Poli Timişoara: un milion de euro plus TVA. Însă mutarea e blocată chiar de mijlocaş, care trage să rămînă în Ghencea!
Imediat după ce a bătut palma cu Becali, Marian Iancu a deschis negocierile cu impresarul lui Szekely, Ioan Codoban. Prima propunere salarială a bănăţenilor a fost de 150.000 de euro pe an, dar ulterior a fost urcată pînă la 200.000 pe an. Agentul fotbalistul a cerut însă 300.000 pe an! În acel moment, Iancu s-a enervat şi a suspendat discuţiile.
Gigi: "Niciodată nu poate juca în locul lui Bănel!"
Surse din Ghencea povestesc că Szekely a exagerat tocmai pentru a fi refuzat şi a rămîne la Steaua. "Mi-a zis că nu acceptă să meargă la Timişoara pentru că vrea să demonstreze că merită să joace la Steaua. I-am spus că în viaţa lui nu se va putea impune aici!", a zis aseară Gigi Becali.
Patronul roş-albaştrilor a spus şi de ce ar vrea să-l vîndă pe Janos: "E cel mai bun moment să-l dau. Banii pe care îi iau de la Iancu nu o să îi mai primesc niciodată pentru Szekely şi trebuie să înţeleagă că nu are «faţă» de Steaua. Nu poate juca în locul lui Nicoliţă, să-i fie clar! L-am mai luat şi pe Tănase acum, mai revine şi Toja, unde să aibă loc?".
O altă problemă e salariul mare al fotbalistului: "Acum are 150.000 de euro pe sezon. La anul o să ajungă să cîştige 200.000 de euro, peste încă un sezon 250.000 de euro, aşa scrie în contract. Cum să ia el mai mult decît Stancu şi Tănase?!".
"Avem o relaţie extraordinară cu Steaua, dar două cluburi atît de mari nu pot sta la mîna unui impresar atît de mic" - Marian Iancu, patron Poli Timişoara
"Bergodi să înţeleagă că trebuie să îl vînd pe Szekely! Este o chestiune care ţine de administrarea financiară a clubului" - Gigi Becali, patron Steaua
1,5 milioane de euro a plătit Steaua celor de la Oţelul Galaţi pentru a-l cumpăra pe Szekely în vara trecută
2 goluri în 20 de meciuri are Janos de cînd a venit la Steaua, medie notelor sale în gsp fiind 5,50