Fostul antrenor al Universităţii Craiova este favorit să-l înlocuiască pe Hizo dacă Rapid nu ia trei puncte vineri
Scaunul lui Viorel Hizo depinde de meciul cu Unirea Alba-Iulia, din Giuleşti. Dacă Rapid nu va câştiga, tehnicianul sibian va fi schimbat.
Copos este nemulţumit de faptul că echipa nu învinge deşi îşi crează foarte multe ocazii de gol. Rapidiştii trebuie să ia trei puncte împotriva Unirii Alba-Iulia, care în predentele două partide a plecat neînvinsă din Giuleşti, ambele jocuri termindu-se 2-2, în toamna lui 2002 şi în primăvara lui 2005. Lui Hizo i se reprosează faptul că foloseşte un sistem cu un singur atacant şi că nu sunt suficienţi oameni de gol în faţa porţii. Plus ineficacitatea atacanţilor, care nu au reuşi să marcheze decât un singur gol, prin Joao Paulo Pinto, în prima etapă cu Poli Iaşi.
Un posibil înlocuitor al "Dulăului" este fostul tehnician al Universităţii Craiova, Nicolo Napoli. Italianul este fără angajament după ce pentru o scurtă perioadă a pregătit pe FC Braşov. Napoli a părăsit gruparea de sub Tâmpa din cauza unor probleme personale care l-au obligat pe tehnician să se întoarcă la Palermo. Italianul şi-a rezolvat problemele şi este dispus să accepte oferta rapidiştilor.
98 de meciuri are Hizo pe banca Rapidului
51 de victorii a obţinut Hizo ca antrenor al Rapidului
100.000 de euro pentru un gol
După ce au dezamăgit în acest început de campionat, atât Joao Paulo Pinto cât şi Radomir Djalovic au fost acuzaţi voalat de tehnicianul Viorel Hizo pentru ineficacitatea lor. Atacantul portughez a ratat o serie de ocazii, una chiar foarte importantă, în repriza a doua a meciului de la Timişoara.
"Degeaba jucăm frumos şi construim mult, dacă nu marcăm atunci când suntem în faţa porţii", a subliniat "Dulăul". Joao Paulo Pinto nu a înscris nicun gol în partidele amicale, deşi giuleştenii au întâlnit şi echipe fară pretenţii precum Clinceni, Chiajna sau Brăneşti. În şapte întâlniri (incluzând şi meciurile din cantonamentul din străinătate) vârful giuleştean a reuşit contraperformanţa de a nu înscrie, cu toate ca a bifat aproximativ 330 de minute din 630 posibile. Colegul său, tânărul Ioniţă, a primit aceleaşi şanse de a juca, dar spre deosebire de lusitan, atacantul promovat de la echipa a doua a clubului, a marcat de două ori pentru "feroviari". Portughezul a fost integralist în toate cele trei etape disputate până acum, în cele 270 de minute a dat doar un gol, în victoria 4-1 cu Poli Iaşi. Per total, un gol în zece ore de joc! Adus cu surle şi trâmbiţe de la Leiria, pentru o sumă de transfer de 1,2 milioane de euro, Pinto a jucat pâna acum 34 de partide, marcând 3 goluri! La salariul său anual, în valoare de 200 000 de euro, se poate aprecia că într-un an şi jumătate cât s-a scurs de la venirea sa în Grant, un gol de-al lui Pinto valorează aproape 100 000 de euro!
"Mai vreau un atacant"
Antrenorul Rapidului Viorel Hizo este îngrijorat de numeroasele ocazii ratate în meciuri, cu Unirea Urziceni şi FC Timişoara, dar laudă jocul colectiv al echipei sale. "Dulăul" mai speră în continuare la un ultim transfer care să-i întărească linia ofensivă. "Transferul unui atacant ar fi binevenită, mai ales în condiţiile actuale, când nu prea reuşim să înscriem. Nu ştiu însă dacă se va putea realiza asta până la finalul perioadei de transferuri", a declarat tehnicianul giuleştenilor după înfrângerea de la Timişoara.
3 atacanţi mai sunt în lotul Rapidului
1000 de euro câştigă pe lună Răduţă şi Ioniţă
2 de goluri a marcat în meciurile de pregătire Ioniţă