Fundaşul Ducu Ninu din lotul clubului Steaua Bucureşti a împlinit vârsta de 23 de ani, duminică, 23 august.
După cum informează site-ul oficial al clubului, gruparea din cartierul bucureştean Ghencea îi urează fotbalistului să aibă de cât mai multe realizări în tricoul roşu şi albastru.
Fotbalistul s-a născut la 23 august 1986, la Craiova. Primul clubl la care a jucat este CSS Craiova.
Emil Ducu Ninu este un fundaş de perspectivă, transferat de Steaua, în vara anului 2007 de la echipa FC Naţional. Jucătorul crescut la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" a debutat pentru stelişti la pe 29 septembrie 2007, într-un meci de Cupa României câştigat de Steaua cu 4-0 la Bacau, însă nu a reuşit să se impună în echipă. A fost împrumutat, la jumătatea sezonului respectiv, celor de la Gloria Buzau, iar în cursul anului trecut a făcut parte din lotul Gloriei Bistrita. A revenit la Steaua în vara acestui an şi a evoluat, până în prezent, în trei partide din preliminariile UEFA Europa League.
În iunie 2009, jucătorul a fost inclus în lotul condus de antrenorul litalian Cristiano Bergodi.