FC Steaua Bucureşti a anunţat pe site-ul său oficial că biletele pentru partida de duminică, 30 august, ora 20,45, dintre Steaua şi Dinamo, contând pentru etapa a 5-a a Ligii I, vor fi puse în vânzare la casele de bilete de la stadion joi, 27 august, începând cu ora 12,00.
Preţurile biletelor sunt următoarele: Peluze - 15 lei,Tribuna a II-a - 25 lei, Tribuna I - 30 lei, Tribuna 0 - 60 lei, Fotolii - 100 lei.
Programul caselor de bilete în cele patru zile de vânzare va fi următorul:
Joi, 27 august - 12,00 - 20,00
Vineri, 28 august - 12,00 - 20,00
Sâmbătă, 29 august - 10,00 - 16,00
Duminică, 30 august - 10,00 - 18,45
De asemenea, biletele pot fi achiziţionate şi online până miercuri seară, de pe site-ul
www.fcsbticketing.com
Copiii cu vârsta de până la 10 ani au accesul gratuit pe stadion, cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de părinţi, care să-i ţină în braţe şi care au întreaga responsabilitate pentru comportamentul acestora în interiorul stadionului.
De asemenea, site-ul clubului din Ghencea reaminteşte tuturor părinţilor că, în ziua meciului, îşi pot aduce copiii în zona FCSB Kids, unde aceştia se pot juca timp de câteva ore înainte de disputarea partidei, accesul fiind gratuit.