Emil Săndoi, selecţionerul echipei de tineret, a declarat luni că
salută folosirea tinerilor, de echipele de club din România.
"
A fost o perioadă în care tinerii erau neglijaţi. Acum mai multe formaţii de club utilizează tineri", a spus antrenorul.
În continuare, el a precizat: "
Vrem să obţinem trei puncte cu formaţia din Republica Moldova. Avem la dispoziţie mai mult timp pentru omogenizare".
Săndoi a menţionat că prima selecţionată se află pe un drum bun şi doreşte pentru ea două victorii în partidele oficiale cu Franţa şi Austria.
Săndoi a convocat 21 de jucători pentru jocul cu Republica Moldova, programat la data de 8 septembrie, de la ora 20:00, pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, în cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal U21, ediţia 2009-2011.
Au fost convocaţi în premieră portarul Straton, Răduţ, Alexe, Achim, Bujor şi Grecu.
Lotul cuprinde portarii Silviu Lung jr (Universitatea Craiova), Cătălin Straton (Rapid Bucureşti), fundaşii Alexandru Măţel (Farul Constanţa), Ştefan Bărboianu, Radu Barbu (ambii de la Universitatea Craiova), Andrei Cordoş (Frosinone Calcio), Cătălin Paun (Rapid Bucureşti), Paul Pârvulescu (Gaz Metan Mediaş) şi Constantin Grecu (Pandurii Târgu-Jiu), mijlocaşii Gabriel Torje (Dinamo Bucureşti), Andrei Ionescu, Mihai Onicaş, Răzvan Ochiroşii (Steaua Bucureşti), Alexandru Achim (Ceahlaul Piatra-Neamţ), Mihai Răduţ (Internaţional Curtea-de-Argeş), Marius Alexe (Astra Ploieşti) şi atacanţii Liviu Ganea (Astra Ploieşti), Mihai Costea (Universitatea Craiova), Lucian Răduţă (Rapid Bucureşti), Vlad Bujor (Politehnica Iaşi) şi Sabrin Sburlea (FC Braşov).