Italianul Roberto Mancini, managerul lui Inter Milano, şi olandezul Guus Hiddink, selecţionerul Rusiei, au refuzat să candideze pentru postul de antrenor al echipei engleze Chelsea, club care l-a demis sâmbătă pe israelian Avram Grant.
Cei doi antrenori, ale căror nume au fost evocate în ultimele două zile pentru succesiunea lui Grant, au anunţat prin intermediul agenţilor lor că vor să-şi păstreze posturile actuale.
"Nu este adevărat că ar fi existat contacte cu Chelsea şi cu nici o altă echipă în afară de Inter. El are un contract de patru ani cu Inter şi este foarte mulţumit aici, unde tocmai a câştigat al treilea titlu naţional. Tot cu Inter vrea să câştige un al patru titlu naţional şi Liga Campionilor", a declarat agentul lui Mancini, Maruzio De Giorgis, la canalul Sky Sports Nees.
"Guus nu va merge la Chelsea. Nu este şi nu a fost o opţiune pentru el. Guus este selecţionerul Rusiei şi va rămâne până la Cupa Mondială din 2010", a spus la rândul său Cees van Nieuwenhuizen, agentul lui Hiddink.
În afara celor doi, un alt nume citat ca posibil succesor al lui Grant este cel al olandezului Frank Rijkaard, care la finalul acestui sezon a părăsit echipa FC Barcelona.