Avocatul antrenorului Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a precizat, joi, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii FC Steaua în care i s-a precizat că tehnicianului i s-a desfăcut contractul unilateral, pentru absenţă de la muncă, deşi memoriul italianului se află deja pe rol la FIFA.
Tohăneanu a avut o întâlnire, miercuri, cu reprezentanţii clubului Steaua, în care a încercat să găsească o soluţie pentru a rezolva litigiul dintre antrenorul Cristiano Bergodi şi FC Steaua pe cale amiabilă, la sugestia tehnicianului italian. Reprezentanţii clubului Steaua i-au transmis avocatului că i s-a desfăcut contractul lui Cristiano Bergodi pe cale unilaterală pentru că tehnicianul nu s-a prezentat la serviciu.
"Între Cristiano Bergodi şi Steaua există deja un litigiu la FIFA. Antrenorul mi-a transmis să am o întâlnire cu reprezentanţii clubului Steaua prin care să găsim o soluţie amiabilă pentru a nu mai exista o judecată la FIFA. Reprezentanţii FC Steaua nu au fost de acord şi dosarul va merge în continuare la FIFA. Bergodi se aştepta ca Steaua să-i desfacă contractul unilateral, nu a fost nicio surpriză pentru nimeni. Steaua încearcă în acest fel să-şi creeze probe la FIFA", a spus Tohăneanu.
Avocatul a precizat că dacă i s-a desfăcut contractul lui Bergodi, pentru absenţă de la serviciu, în data de 15 octombrie, antrenorul trebuia plătit încă din 30 septembrie.
"Întâlnirea a fost un simulacru de procedură pentru a se justifica neplata contractului. S-au legat de subterfugiul absenţei nemotivate de la serviciu. O modalitate cât se poate de românească. Au desfăcut contractul cu data de 15 octombrie, dar atunci de ce nu a fost plătit Bergodi în 30 septembrie, conform contractului?", s-a întrebat el.
Bergodi aşteaptă să fie contactat de FIFA pentru a-şi prezenta punctul de vedere privind litigiul cu Steaua.
"Sunt proceduri care vor dura din partea FIFA. După ce va fi analizat cazul, FIFA va face solicitări părţilor implicate să-şi spună punctele de vedere. Probabil o să dureze luni de zile", a mai spus el.
Bogdan Tohăneanu a predat, miercuri, maşina de serviciu pe care a deţinut-o Cristiano Bergodi cât a fost antrenor la Steaua.
Reprezentanţii FC Steaua nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii ştirii.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat, după meciul cu Şerif Tiraspol, din Liga Europa, că tehnicianul Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul grupării steliste. Conflictul dintre Becali şi Bergodi a venit după ce la pauza meciului finanţatorul a încercat să intre în vestiarul echipei, fiind însă împiedicat de italian care a considerat că tonul folosit de omul de afaceri nu este unul potrivit pentru moralul jucătorilor. Gigi Becali a susţinut apoi că nu l-a demis pe Bergodi, ci l-a trecut la echipa a doua a clubului.
De asemenea, Becali susţine că i-a dat deja 200.000 de euro din contract lui Bergodi. Gigi Becali l-a numit antrenor la prima echipă a Stelei pe tehnicianul Mihai Stoichiţă, care a semnat un contract cu Steaua pe un an.
Bergodi a depus la FIFA un memoriu pentru neplata contractului de către FC Steaua, după ce a fost demis de club.