La meciul dintre Steaua Bucureşti şi Fenerbahce Istanbul (0-1), disputat joi seara în Capitală, în Europa League la fotbal, forţele de ordine au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale spectatorilor, în cuantum total de 600 lei, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Trei persoane au fost sancţionate contravenţional pentru ca au încercat să pătrundă în incinta arenei sportive cu documente de acces individualizate, care nu le aparţineau. O persoana a fost sancţionată cu avertisment scris pentru ''apelarea în mod repetat la mila publicului''.
Alte două persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă de 160 lei pentru ca au încercat să pătrundă în incinta arenei sportive cu documente de acces individualizate, care nu le aparţineau şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular. O persoană a fost sancţionată pentru încercarea de a pătrunde în incinta stadionului prin escaladarea gardului împrejmuitor, cu avertisment scris, dar şi cu măsura complementară de interzicere a accesului la jocurile de fotbal pe o perioada de 6 luni. Tot pentru încercarea de a pătrunde în incinta arenei sportive prin escaladarea gardului, o persoană a fost amendată cu 40 lei.
Două persoane au fost sancţionate contravenţional pentru afişarea unui banner cu inscripţia
''VINDE, PLEACĂ, MORI", cu amenda în cuantum de 400 lei.
Efectivele Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au fost sprijinite de echipaje ale poliţiei, agenţi comunitari şi inspectori ai Primăriei Sectorului 6.
În tribunele stadionului au fost prezenţi aproximativ 11.000 spectatori, din care 1.000 suporteri au fost susţinători ai echipei oaspete.
Fenerbahce a învins pe Steaua
cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Kazim (59).
Grupa H P V E Î GM GP Pt
1. Fenerbahçe Istanbul 3 2 0 1 3 - 2 6
2. Sheriff Tiraspol 3 1 1 1 2 - 1 4
3. FC Twente Enschede 3 1 1 1 2 - 3 4
4. Steaua Bucureşti 3 0 2 1 0 - 1 2