Caruselul accidentărilor nu se opreşte. Antrenorul Gheorghe Poenaru nu va conta pe efectivul complet nici la meciul cu Farul Constanţa. "Problemele de lot şi lipsa de continuitate au dus la rezultatele care sunt", considera Adi Câmpeanu, care se pregăteşte să revină în echipă după aproape o lună de pauză forţată.
Vâjou (cu dureri de spate), Simao (nerefăcut 100%), Spiridon (accidentat la ultimul meci) şi Boboc (suspendat după ce a adunat patru cartonaşe galbene) alcătuiesc lista absenţilor pentru jocul de la malul mării.
Dacă Adi Câmpeanu reintră în echipă, în schimb Dan Spiridon se pregăteşte să cedeze banderola. Căpitanul "galben-albaştrilor" nu face deplasarea la Constanţa, acuzând o problemă la aductori după meciul cu Sportul Studenţesc.
"N-are importanţă cine va prelua banderola, în teren toţi suntem căpitani şi trebuie să punem osul la treabă", subliniază Spiridon, care n-a uitat golul de 1-1 dat de Sportul şi înfrângerea suferită în prelungiri.
"Trebuia să joc simplu, să degajez. De la greşeala mea a căzut tot. Nu m-am simţit prea bine toată săptămâna, după meciul cu Sportul", povesteşte căpitanul FCM-ului, completând totuşi că "la Constanţa lipsesc din cauza problemelor medicale".
Dan Spiridon va absenta aproximativ o săptămână, în timp ce Adi Câmpeanu revine după aproape o lună în urma unei leziuni musculare suferită în meciul de Cupă cu Steaua. "A fost prima problema de acest gen pe care am avut-o, probabil că şi vârsta îşi spune cuvântul. Mi-a fost foarte dor de fotbal. Poate că la un nivel mai înalt, în care jucătorii au contracte foarte mari şi banii vin oricum, o astfel de situaţie trece altfel. Eu am simţit o supărare că n-am putut să joc, e greu să vii la teren şi să ştii că nu poţi intra la meci", spune atacantul FCM-ului.
Unul intră în echipă, altul iese din lot. Amândoi sunt însă cu gândul la punctele de la Constanţa. "Întâlnim o echipă retrogradată din prima liga, cu jucători valoroşi. Ne aşteaptă un meci greu, dar sperăm că vom câştiga ca să ieşim din pasa proastă", punctează Adi Câmpeanu.
Mesajul căpitanului rămas acasă merge pe aceeaşi idee: "Avem nevoie de victorie pentru a trece peste perioada nefastă. Eu am încredere în băieţi şi sunt sigur că o vor obţine". Iar dacă nu vor fi trei puncte, atunci măcar unul: "Orice rezultat pozitiv este binevenit pentru a schimba starea de spirit".