Antrenorul Rafa Benitez evită să se gândească la o eventuală necalificare a echipei sale Liverpool în optimile Ligii Campionilor după remiza cu Lyon (1-1), care i-ar pune în pericol continuitatea la clubul din Anfield.
Liverpool ocupă locul 3 în grupa E cu 4 puncte din 4 meciuri şi are nevoie de o favoarea din partea Lyon-ului, să bată Fiorentina, pentru a mai prinde locul 2. Lyon, cu 10 puncte, este deja calificată, urmată de Fiorentina cu 9 puncte. Un egal între Lyon şi Fiorentina, îi obligă pe englezi să câştige cu cel puţin 2-0 împotriva formaţiei lui Adrian Mutu în ultimul joc.
La Lyon, "cormoranii" au deschis scorul prin Babel în minutul 83, dar francezii au egalat prin Lisandro în minutul 90.
"Mă gândesc doar la următorul meci. Sunt foarte dezamăgit, pentru că am avut o mare şansă. Cert, este dificil pentru noi să ne calificăm, dar nu imposibil. Avem o şansă. Cel mai important este să jucăm bine cu Debrecen şi să vedem situaţia înaintea ultimului joc cu Fiorentina", a declarat Benitez după jocul cu Lyon.
Liverpool nu a beneficiat de serviciile căpitanului Steven Gerrard, Albert Riera, Martin Kelly şi Martin Skrtel, iar atacantul Fernando Torres a jucat cu dureri la muşchii aductori.
"Cred că am avut prea multe probleme înainte de joc, aşa că sunt destul de mulţumit de performanţa jucătorilor. Au muncit foarte mult pe teren, au avut multe ocazii şi asta este pozitiv. Jucătorii ştiu că dacă vor munci la fel de mult ca acum, ei vor câştiga meciurile", a adăugat Benitez.