Internaţionalul român Cristian Chivu, care a fost integralist în meciul pe care Internazionle Milano l-a pierdut, în deplasare, cu FC Barcelona (0-2), în Liga Campionilor, a fost criticat de presa din Italia pentru prestaţia din partida de marţi.
"Chivu a fost în afara meciului, l-au depăşit adversarii prin toate părţile, mai ales Dani Alves", notează cotidianul Il Sussidiario. Sursa citată a apreciat cu nota 4 jocul internaţionalului român, considerându-l cel mai slab jucător de pe teren.
Aceeaşi notă a primit fundaşul român şi din partea site-ului tuttomercatoweb.com, care a considerat că jucătorul român a fost
"dezorientat" în acest meci:
"Dani Alves a făcut orice pe parte lui. Dezorientat, jucătorul român a lăsat în dese rânduri partea sa descoperită şi i-a obligat pe coechipieri să facă o muncă dublă pentru a repara amneziile sale. În cele din urmă şi-a pierdut capul şi a comis un fault dur ce i-a adus un cartonaş galben şi automat absenţa de la meciul cu Rubin Kazan".
Tot nota 4 a primit Chivu şi din partea site-urilor 24oredisport.com şi eurosport.it, care au apreciat că fundaşul român a avut marţi o seară pe care trebuie să o uite.
"Seară de uitat cât mai rapid pentru Chivu. Nu s-a aflat niciodată în poziţia ideală, a fost de fiecare dată depăşit de Dani Alves care a făcut ce a vrut pe partea lui", specifică eurosport.it.
Site-ul Sportvai.it i-a acordat fundaşului Cristian Chivu nota 5 pentru jocul prestat, aceaaşi cu cea a coechipierilor săi Maicon, Zanetti, Motta, Stankovici, Milito şi Muntari.
"Dani Alves l-a mâncat de viu. Singura cale pe care a avut-o pentru de a opri adversarul a fost aceea de a face un fault de cartonaş galben sau să se urce pe un scuter. Prea slab", a specificat sursa citată.
Cotidianul Il Tempo şi site-ul calciomercato.it au apreciat cu 4,5 jocul internaţionalului român în disputa de marţi. "
Chivu a fost mereu în dificultate în faţa lui Dani Alves, care l-a depăşit de fiecare dată", notează ziariştii de la Il Tempo.
Echipa italiană Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu integralist, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), de formaţia spaniolă FC Barcelona, într-un meci din etapa a 5-a a grupei F a Ligii Campionilor. Chivu a primit un cartonaş galben în minutul 80.