Echipa italiană Internazionale Milano, la care evoluează şi românul Cristian Chivu, va juca în compania formaţiei engleze Chelsea Londra, în optimile Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi de vineri, de la Nyon.
Echipa germană VfB Stuttgart, la care joacă şi Ciprian Marica, va întâlni deţinătoarea trofeului, FC Barcelona (Spania).
Italienii de la Fiorentina, unde este legitimat Adrian Mutu, vor întâlni gruparea germană Bayern Munchen.
FC Porto, la care joacă Cristian Săpunaru, va juca în compania echipei engleze Arsenal Londra.
Programul complet al optimilor este următorul:
VfB Stuttgart (Germania) - FC Barcelona (Spania)
Olympiakos Pireu (Grecia) - FC Girondins de Bordeaux (Franţa)
Internazionale Milano (Italia) - Chelsea Londra (Anglia)
FC Bayern Munchen (Germania) - AC Fiorentina (Italia)
ŢSKA Moscova (Rusia) - FC Sevilla (Spania)
Olympique Lyon (Franţa) - Real Madrid (Spania)
FC Porto (Portugalia) - Arsenal Londra (Anglia)
AC Milan (Italia) - Manchester United (Anglia)
Partidele tur vor avea loc la 16/17 şi 23/24 februarie 2010, în timp ce returul se va juca la 09/10 şi 16/17 martie.