Fostul mare portar al Politehnicii Iaşi din anii '60, Nicolae Ursache, a ales zilele trecute să-şi continue pasiunea pentru fotbal printre îngeri.
"A fost unul dintre cei mai mari portari ai Iaşului, apărînd mulţi ani aici. Chiar şi eu l-am prins numai vreo doi-trei ani, pentru că a plecat imediat la Brăila. A făcut parte din generaţia cu Dragomirescu, Unguroiu, Buimistriuc. Dumnezeu să-l ierte!", doar atît a putut să ne spună fostul său coechipier din Copou, Emil Lupulescu, la auzul veştii că nea Nicu a trecut în nefiinţă.
După încheierea carierei de jucător, prof Ursache s-a dedicat antrenoratului, conducînd mai bine de două decenii grupe de la Centrul de copii şi juniori al Politehnicii. Astăzi, fostul fotbalist şi antrenor din Copou va fi condus pe ultimul drum, la cimitirul "Eternitatea", unde îşi va găsi odihna veşnică.