Gruparea de prima ligă portugheză Leixoes SC a anunţat,
pe site-ul său oficial, că a ajuns la un acord cu atacantul echipei Rapid, Joao Paulo Pinto, pentru un contract valabil un an şi jumătate.
"Leixoes Sport Club a reuşit să-l transfere pe atacantul Joao Paulo pentru un sezon şi jumătate - pentru restul sezonului 2009/2010, plus anul competiţional 2010-2011. Joao Paulo Pinto Ribeiro vine la Lexeioes din România de la FC Rapid Bucureşti", notează formaţia lusitană pe site-ul oficial.
Potrivit sursei citate, atacantul lusitan în vârstă de 29 de ani va fi la dispoziţia tehnicianul echipei Leixoes, Jose Mota, după ce va ajunge la un acord pentru rezilierea înţelgerii cu Rapid:
"S-a ajuns la un acord asupra datelor contractuale la sfârşitul zilei, iar după finalizarea procesului de reziliere a înţelegerii cu Rapid, Joao Paulo va fi la dispoziţia tehnicianului Jose Mota".
Cotidianul A Bola notează că data la care jucătorul lusitan se va prezenta la antrenamente echipei Leixoes este încă incertă. "Atacantul Joao Paulo a fost anunţat ca şi transferat de Leixoes pentru un sezon şi jumătate, dar nu se ştie o dată exactă când acesta se va prezenta la echipă, fiind dependent de finalizarea rezilierii înţelegerii cu Rapid Bucureşti. Jucătorul format la Boavista nu a fost prezent în această dimineaţă (n .r. -marţi dimineaţă) la antrenamentele conduse de Jose Mota, care pregăteşte meciul din Cupa Ligii cu Academica, programat duminică", a scris publicaţia portugheză.
pJoao Paulo este legitimat la FC Rapid din ianuarie 2008, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la formaţiile Boavista, CD Aves, Vitoria FC, Varzim, Beira-Mar, Estoril-Praia, Tenerife, Pacos Ferreira şi Uniao Leiria.
Conducerea clubului Rapid l-a anunţat la sfârşitul anului trecut pe Joao Paulo Pinto că nu mai contează pe serviciile sale în returul Ligii I şi că îşi poate căuta o altă echipă.