Fostul fundaş de bandă dreapta al echipei Steaua Bucureşti, Florentin Dumitru, consideră că transferul la gruparea din Bulevardul Ghencea a fost, pentru el, o încununare a carierei sale, începută la Sportul Studenţesc şi continuată la Astra Ploieşti.
Ex-fotbalilstul a declarat, în exclusivitate pentru Sport Total FM, că s-a aflat multă vreme în vederile "roş-albaştrilor", dar achiziţionarea sa a fost întârziată de faptul că era un jucător scund. Preluarea clubului de către Viorel Păunescu a însemnat şi începerea construcţiei echipei "de pitici", format din jucători mici de înălţime, dar deosebit de tehnici.
"Am făcut junioratul la CSS 1, cu domnul profesor Mărculescu. După aia am plecat la Sportul Studenţesc, ca şi junior, iar la ehipa mare a «studenţilor» am debutat. Pe atunci erau tot felul de probleme, pentru că fusese perioada problemelor cu banii, când au vândut mai toţi jucatorii, iar şase - şapte jucători tineri şi-au făcut loc în echipa mare. Printre ei erau şi Diniţă şi Romeo Pădureţ. Echipa a retrogradat şi eu am fost singurul care am plecat, cumpărat de Astra. Atunci a început să cumpere Steaua şi să îşi facă echipa de «pitici», jucători tehnici. Înainte de meciul direct, dintre Astra şi Steaua, nu am fost lăsat să joc, am fost luat din cantonament şi dus să mă înţeleg cu Steaua. Am făcut un mare pas înainte, a fost o şansă şi o încununare a muncii pe care am depus-o până atunci. Am fost mult timp în vederile celor de la Steaua, dar fizicul mă dădea inapoi. Aveam alte calităţi, însă, care m-au ajutat să fiu la Steaua", a declarat Florentin Dumitru, în cadrul emisiunii "Comitetul de urgenţă".
"Spre finalul carierei am avut probleme medicale, dintr-una dădeam în alta. Erau probleme de cartilaj, după care îţi revii foarte greu. Am avut trei intervenţii chirurgicale, una după alta. Noi recuperarea nu o făceam la Bologna, ci la Spitalul Militar, cu ventuze. Practic, operaţia de cartilaj nu e o operaţie propriu-zisă. Pur si simplu îţi dă o gaură în os şi trebuie să curgă sânge, ca să fie ca un cartilaj, dar nu e la fel", a mai spus fostul fotbalist.
"Belodedici era modest, dar iti dadea siguranta in teren"
Ex-fotbalistul echipei Steaua Bucureşti, Florentin Dumitru, susţine că fostul său coleg, Miodrag Belodedici, era un fotbalist de clasă, cu un palmares incredibil, dar care era extrem de modest.
Dumitru a declarat, în exclusivitate pentru Sport Total FM, că dublul câştigător al Ligii Campionilor (cu Steaua Bucureşti şi cu Steaua Roşie Belgrad) era atât de carismatic, încât le dădea siguranţă colegilor săi în teren cu o simplă preluare fără a încerca să se impună prin alte căi decât prin profesionalismul său.
"Un an de zile l-am prins pe Belodedici la Steaua. Când stăteai lângă el în echipă, era atât de modest, ca nu ziceai că a câştigat două Cupe ale Campionilor. În teren îţi dădea siguranţa numai când făcea o preluare, să puna mingea jos şi să iasă cu ea din apărare. La câte trofee a câştigat el, te-ai fi aşteptat să fie altfel, dar era foarte modest", a declarat Florentin Dumitru, în cadrul emisiunii "Comitetul de urgenţă".
"Cred că, pentru a readuce oamenii la stadion, la Steaua trebuie performanţă, pentru că asta se cere. Cred că cei din conducere şi-au dat seama că pentru a avea succes trebuie să aducă suporterii aproape de echipă. Asimilând fostele glorii, Steaua va atrage şi suporterii şi văd că deja fac ceva în acest sens. Pe vremea când jucam eu, stadionul era plin şi publicul era, într-adevar, al 12-lea jucător", a mai spus fostul fundaş de bandă dreaptă al echipei Steaua Bucureşti.