Carlo Ancelotti are prima şansă de a ajunge antrenorul lui Chelsea, conform ziarului Sky Sports News. Aceştia au declarat că şefii lui Milan au ajuns la o înţelegere cu el pentru plecarea pe Stamford Bridge.
Numele lui Ancelotti a fost de multe ori legat cu clubul Chelsea, de când Avram Grant a fost demis. Sky Sport News declară că şefii lui Milan au ajuns la un acord cu cei de la Chelsea, pentru o înţelegere favorabilă italianului.
Tot ce rămâne acum este ca Ancelotti să accepte oferta lui Chelsea şi să plătească o compensaţie pentru AC Milan. Aceste zvonuri vin după ce Roman Abramovich s-a întâlnit cu Ancelotti la Paris la Hotelul Four Season George V, lângă Turul Eifel, unde patronul rus i-a oferit un contract de patru ani.
Întâlnirea dintre cei doi a fost lungă şi interesantă. Magnatul rus îi va oferi 7,2 milioane de euro pe an, şi peste 100 de milioane de euro în transferuri, prima ţintă fiind actualul său elev, Kaka. Antrenorul secund va fi Gianfranco Zola, o legendă a clubului englez, care, momentan, lucrează pentru naţionala de tineret a Italiei.
Vice-preşedintele milanez, Adriano Galliani a afirmat faptul că Ancelotti a fost la Paris, dar a negat presupusele negocieri cu el: "Am vorbit cu Ancelotti. A fost la Paris, dar nu s-a întâlnit cu Abramovich. A fost în interese de afaceri". Indiferent care ar fi adevărul, este cert că Chelsea îşi caută un antrenor.
Sebastian Răducu (www.romaniansoccer.ro)