Fundaşul englez John Terry, căpitanul echipei Chelsea, a revenit marţi la Londra, după ce a petrecut câteva zile de vacanţă în Dubai pentru a se împăca cu soţia sa Toni, care a vrut să divorţeze după aventura extraconjugală a jucătorului cu prietena unui fost coechipier, Wayne Bridge.
Terry, pe care acest scandal l-a costat banderola de căpitan al Angliei, a sosit alături de soţie pe aeroportul Heathrow. Tori a părăsit Anglia acum 2 săptămâni, cu destinaţia Dubai, după ce ziarele britanice au dezvăluit aventura amoroasă de 4 luni cu modelul Vanessa Perroncel, fosta prietenă a lui Wayne Bridge, în prezent la Manchester City.
Dacă selecţionerul Fabio Capello l-a deposedat de banderola de căpitan la naţională, antrenorul Carlo Ancelotti îi acordă în continuare credit la Chelsea.
Pentru că Chelsea a avut un meci mai uşor în Cupa Angliei, cu galezii de la Cardiff, din divizia secundă, Ancelotti i-a acordat câteva zile libere lui John Terry, pentru a-şi rezolva problemele personale.