Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat, marţi, că echipa de fotbal Politehnica va primi de la bugetul local suma de 600.000 de lei, prin intermediul Fundaţiei Sportului Ieşean, cea mai mare parte din sumă urmând a fi direcţionată către plata restanţelor salariale ale jucătorilor.
"De la bugetul local am decis să dăm bani pentru Poli Iaşi. Astfel, vom acorda suma de 550.000 de lei pentru restanţele salariale ale jucătorilor pe luna decembrie, în timp ce alţi 50.000 de lei vor fi daţi pentru a acoperi costul cantonamentului de la Poiana Braşov", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.
El a adăugat că fotbalul ieşean are un duşman înverşunat în oraş, acesta fiind preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Simirad.
Nichita a spus că şeful CJ ar dori ca Iaşiul să nu aibă echipă în prima ligă, precizând că Simirad a trimis o adresă "ciudată" către Comisia de licenţiere din cadrul FRF.
"Simirad a spus gaz pe foc la FRF. A trimis o adresă la comisia de licenţiere la începutul anului, în care precizează că licenţierea pentru 2009 nu trebuia făcută, întrucât clubul are restanţe financiare către Consiliul Judeţean. Cei de la FRF m-au sunat miraţi, întrebându-mă ce se întâmplă în acest oraş", a afirmat primarul Iaşiului.
Gheorghe Nichita a spus, glumind, că numele echipei de fotbal ar trebui schimbat din Poli Iaşi în Simirad, caz în care şeful CJ ar da în mod sigur jumătate din bugetul instituţiei pentru a sprijini fotbalul local.
"Propun ca echipa să se numească Simirad şi ar da probabil jumătate din bugetul CJ către fotbal. A avut coşmaruri că am câştigat cu Rapidul meciul din prima etapă a returului. Să lase ranchiuna şi să sprijine sportul", a afirmat Nichita.
Primarul Iaşiului a adăugat că, în cazul în care Simirad îşi va schimba atitudinea faţă de fotbalul local, îl va lăuda în fiecare conferinţă de presă.
La sfârşitul lunii ianuarie, DNA Iaşi a anunţat că a început urmărirea penală în cazul a peste 50 de persoane, într-un dosar care vizează modul în care s-a făcut asocierea între Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi clubul Politehnica Iaşi, pentru finanţarea fotbalului ieşean. Printre cei acuzaţi se numără primarul PSD Gheorghe Nichita, fostul preşedinte al CJ Iaşi, Lucian Flaişer, actualul deputat PDL Marius Spânu, funcţionari ai primăriei, precum şi actuali şi foşti consilieri locali şi judeţeni.
În august 2006, consilierii locali au aprobat asocierea în participaţiune între Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi clubul Politehnica Iaşi, prin care echipa de fotbal Politehnica Iaşi să poată primi peste trei milioane de lei de la bugetul local. Ulterior, consilierii judeţeni au luat în discuţie acelaşi document, acesta fiind însă adoptat într-o altă variantă. Documentul a revenit pe masa consilierilor locali, care într-o şedinţă extraordinară de Consiliu au decis aprobarea contractului în forma decisă de Consiliul Judeţean.
Fostul preşedinte al CJ Iaşi Lucian Flaişer a cerut în instanţă recuperarea banilor alocaţi de CJ către fotbalul ieşean prin contractul respectiv, motivând că fondurile destinate clubului de fotbal au fost date cu împrumut. El a precizat că doar o mică parte din fonduri au mai fost recuperate.
FC Politehnica Iaşi este finanţată în fiecare an de la bugetul local. În prezent, banii sunt direcţionaţi către Fundaţia Sportului Ieşean, care împarte ulterior fondurile către mai multe discipline sportive, inclusiv fotbal.