Constantin Zotta, directorul general al clubului de fotbal Rapid Bucureşti, a afirmat că se va adresa UEFA pentru a afla dacă este posibil ca giuleştenii să participe în Liga Campionilor în locul Stelei, depunctată miercuri de Comisia de Disciplină a FRF.
"Nu mă aşteptam. Sunt surprins de decizia Comisiei de Disciplină. Se pare că intrăm şi noi în Europa. Ne încălzeşte această hotărâre, pentru că mă gândesc că altfel se vor judeca lucrurile în viitor în campionatul României", a spus Zotta, care consideră că "ar fi trebuit ca echipele în cauză să fie retrogradate, pentru că dorim să fim într-un fotbal corect".
"O să fac o adresă oficială la UEFA, să cer un punct de vedere, să văd dacă Rapid poate înlocui Steaua în Liga Campionilor. Nu e un câştig la masa verde, e o luptă, care trebuie să fie corectă, pe teren şi în afara lui", a mai spus oficialul rapidist, care s-a declarat de acord cu eventuala suspendare a Stelei din cupele europene: "Şi Portugalia şi România sunt în UE, faptele sunt similare şi nu văd de ce nu s-ar lua aceeaşi hotărâre de către UEFA".
FC Porto, campioana Portugaliei, a fost exclusă miercuri de către Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) din viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, pentru tentativă de corupere a arbitrilor, acuzaţie dovedită în cadrul scandalului numit "Fluierul aurit", a anunţat chiar clubul în cauză, printr-un comunicat.
În respectivul comunicat difuzat pe site-ul Comisiei Pieţei Valorilor Mobiliare, organismul care veghează la corectitudinea Bursei de la Lisabona, unde este cotat FC Porto, fostă campioană a Europei în 2004, a precizat că va face apel la decizia organismului de control şi disciplină al UEFA faţă de suspendarea pe un an din cupele europene.
Echipa Steaua Bucureşti a fost depunctată miercuri cu 7 puncte de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, pentru implicarea în scandalul "valiza cu bani de la Cluj". De asemenea, clubul Universitatea Cluj a fost sancţionat şi el cu 6 puncte. Cele două depunctări nu afectează clasamentul final al ediţiei 2007-2008 al Ligii I, Steaua rămânând pe locul secund, iar "U" Cluj pe ultimul.