Tribunalul Argeş a luat notă, marţi, de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind suspendarea dosarului în care finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, a fost trimis în judecată alături de fostul şef al Gărzii Financiare Argeş, Aurel Stoian şi de administratorul firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, pentru infracţiuni de corupţie.
Instanţa a stabilit un nou termen pe fond pentru data de 13 aprilie, în eventualitatea în care până atunci nu se va lua o decizie privind strămutarea procesului.
La termenul de marţi au fost prezenţi în sală, pentru prima dată, toţi cei trei inculpaţi şi toţi martorii din proces, lucru remarcat de judecătorul de şedinţă.
ÎCCJ a decis, pe 12 martie, suspendarea procesului până când se va soluţiona cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Argeş, aceasta având termen pe data de 25 martie.
În acest dosar, care se află în prezent pe rolul Tribunalului Argeş, Cornel Penescu, Gheorghiţă Pieca şi Aurel Stoian au fost trimişi în judecată, pe 15 octombrie 2009, de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Conform rechizitoriului, în perioada 5 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, Aurel Stoian a primit în tranşe lunare, cu titlul de mită, de la Cornel Penescu, fie direct, fie prin intermediul lui Gheorghiţă Pieca, suma de 43.000 de lei, iar în perioada 13 iunie 2006 - 6 aprilie 2007, a primit bunuri în valoare de 1.540 de lei de la societatea PIC, patronată de Penescu.
Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca au mai fost trimişi în judecată de DNA, pe 25 iunie 2009, în dosarul privind corupţia din fotbal, primul în stare de arest preventiv şi celălalt în stare de libertate, alături de alţi 12 inculpaţi. Procesul se află pe rolul Tribunalului Prahova.