Mijlocaşul englez David Beckham, care va rata Cupa Mondială de fotbal din această vară din cauza unei grave accidentări la piciorul stâng, ar putea fi prezent, totuşi, la competiţia din Africa de Sud, în calitate invitat al naţionalei ţării sale, informează presa britanică.
Potrivit cotidianului "The Sun", selecţionerul Angliei, Fabio Capello, i-a făcut această propunere lui Beckham cu ocazia unei discuţii pe care cei doi au avut-o luni, înainte ca starul englez să plece către Finlanda, unde a fost operat la tendonul lui Ahile de un reputat specialist în chirurgie ortopedică, Sakari Orava.
"Dacă doreşti, poţi să mergi împreună cu noi la Cupa Mondială", i-a spus Capello, tehnicianul italian asigurându-l totodată pe Beckham că intră în planurile sale şi pentru preliminariile Campionatului European din anul 2012.
Potrivit doctorului Orava, operaţia lui Beckham a decurs foarte bine, deşi tendonul era complet rupt, jucătorul fiind aşteptat să revină pe gazon în cursul lunii septembrie.
Marţi, la doar o zi după intervenţia chirurgicală, Beckham urma să facă primii paşi cu ajutorul cârjelor, înainte de a se întoarce la Londra, de unde va pleca apoi, după câteva zile, în Statele Unite, unde îşi va continua recuperarea.
David Beckham, care va împlini 35 de ani pe 2 mai, este jucătorul de câmp cu cele mai multe selecţii în naţionala Angliei (115), recordul fiind deţinut de fostul portar Peter Shilton (125).