Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul FIFA a stabilit ca atacantul Adrian Mutu să plătească 12 milioane de euro grupării Chelsea Londra, după ce i-a fost reziliat contractul cu clubul englez în 2004, deoarece a fost depistat pozitiv cu cocaină, informează, vineri, site-ul fiorentina.it.
Acest organism al FIFA este format din 21 de membri, dintre care zece sunt reprezentanţi ai fotbaliştilor, zece ai cluburilor şi unul independent. Camera de Rezolvare a Disputelor a stabilit suma pe care trebuie să o plătească Mutu după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis că actualul jucător al Fiorentinei este nevoit să achite această compensaţie.
Clubul Chelsea a cerut compensaţii în valoare de opt milioane de lire sterline, considerând că Mutu a încălcat clauzele contractuale, ceea ce a dus la concedierea fotbalistului român.
Chelsea l-a achiziţionat pe Adrian Mutu de la AC Parma, în vara lui 2003, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de federaţia engleză pentru consum de cocaină şi după ispăşirea pedepsei, românul a semnat cu Juventus Torino din postura de jucător liber. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.
Mediafax