Zlatan Ibrahimovic, fotbalistul suedez al echipei spaniole FC Barcelona, a suferit o ruptură la gamba dreaptă şi va rata returul de marţi cu Arsenal Londra, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, informează AFP.
Clubul catalan nu a precizat dacă atacantul va fi apt pentru derby-ul de sâmbătă contra lui Real Madrid, decisiv pentru soarta campionatului.
Ibrahimovic a marcat cele două goluri ale catalanilor în manşa tur din sferturile LC, încheiată 2-2. Absenţa suedezului din jocul de marţi se adaugă celei a fundaşilor Gerard Pique şi Carles Puyol, suspendaţi. În locul lui, antrenorul Pep Guardiola i-ar putea folosi pe Thierry Henry, Bojan sau Pedro.