Manchester United rămâne cel mai valoros clubul de fotbal din lume, gruparea engleză ocupând, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în clasamentul stabilit de revista Forbes.
Publicaţia americană evaluează la 1,8 miliarde dolari clubul de pe Old Trafford, campionii Angliei reuşind să devanseze echipa spaniolă Real Madrid, care valorează, potrivit Forbes, 1,323 milioane dolari. Poziţia este ocupată de o altă formaţie engleză, Arsenal Londra, cu 1,181 milioane dolari. Cele trei cluburi s-au aflat, de atlfel, în aceeaşi ordine pe podium şi anul trecut.
Pe baza estimărilor Forbes, care iau în calcul creşterea veniturilor, profitabilitatea şi nivelul datoriilor în sezonul 2008-2009, Manchester United este, în acest moment, cea mai valoroasă echipă sportivă din lume, noteză Associated Press.
Campioana Spaniei, FC Barcelona, a urcat de pe locul 7 pe poziţia a 4-a în clasamentul mondial al cluburilor de fotbal, valoarea sa crescând la un miliard de dolari, după ce a reuşit să câştige şase trofee într-un singur an, inclusiv Liga Campionilor. Catalanii au depăşit gruparea germană Bayern Munchen, aflată acum pe locul 5, cu 990 milioane dolari, în scădere cu 11 procente faţă de anul trecut.
Englezii de la FC Liverpool ocupă locul 6, cu 822 milioane dolari, fiind urmaţi de AC Milan (Italia) - 800 milioane dolari, Juventus Torino (Italia) - 656 milioane dolari, Chelsea Londra (Anglia) - 646 milioane dolari şi Inter Milano (Italia) - 413 milioane dolari
.