Bayern Munchen este prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal, după o victorie reuşită marţi seara cu scorul de 3-0 (1-0), în deplasare, cu Olympique Lyon, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
După 1-0 pe teren propriu, Bayern a tranşat destul de repede disputa de pe "Stade Gerland", prin Olic (26), pentru ca apoi croatul să parafeze succesul din Hexagon printr-o nouă reuşită, în minutul 67. Olic a reuşit hat-trick-ul în minutul 78. Fără Ribery, suspendat în urma eliminării din primul joc, Bayern a început foarte ofensiv, iar Thomas Muller (2) a ratat singur cu portarul, după o gafă a lui Cris. Olic (26) a deschis scorul cu un şut din întoarcere, după o pătrundere a aceluiaşi Muller, concretizând astfel jocul mai bun al bavarezilor. Prima ocazie clară a gazdelor a venit în minutul 31, când Bastos a reluat pe lângă poartă din poziţie bună.
După pauză, Schweinsteiger a expediat o ''torpilă'' peste poartă (53), iar Robben (57) a avut un şut bun, respins în corner de Lloris. Totul s-a terminat pentru gazde încă din minutul 59, când a fost eliminat Cris, pentru aplauze ironice, primind uşor două cartonaşe de la Busacca în decurs de numai câteva secunde. Lyon a avut şi ea şansa golului, dar Butt a apărat şutul tras de Govou, de la distanţă (60). Olic (67) a marcat din nou, de data aceasta după o lansare splendidă a lui Hamit Altintop. Olic (76) a fost deposedat în momentul şutului, care ar fi însemnat al treilea său gol. Croatul nu a mai ratat două minute mai târziu, când a punctat cu capul la centrarea lui Lahm. Meciul s-a încheiat cu o ratare uriaşă a lui Altintop (90+1) şi cu o victorie incontestabilă a lui Bayern.
Olympique Lyon: 1. Lloris - 13. Reveillere, 3. Cris, 4. Boumsong, 20. Cissokho (18. Gomis '46) - 41. Gonalons, 17 Makoun - 14. Govou, 19. Delgado (8. Pjanici '67), 7. Bastos - 9. Lopez (10 Ederrson '79).
Antrenor: Claude Puel.
Bayern Munchen: 22. Butt - 21. Lahm, 5. Van Buyten (6. Demichelis '46), 28. Badstuber, 26. Contento - 10. Robben (18 Klose '76), 31. Schweinsteiger (27. Alaba '78), 17. Van Bommel, 8. H. Altintop - 25 Muller, 11. Olici.
Antrenor: Louis van Gaal.
Cartonaşe galbene: Gonalons '23, Cris '59, '59 - H. Altintop '24.
Cartonaş roşu: Cris '59.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Elveţia formată din Massimo Busacca (central), Matthias Arnet şi Francesco Buragina (asistenţi), Claudio Circhetta (rezervă). Delegaţi UEFA la acest joc au fost Barry Bright (Anglia) şi Kyros Vassaras (Grecia).
În manşa tur, Bayern Munchen câştigase cu scorul de 1-0.
Bayern a câştigat cea mai importantă competiţie intercluburi de patru ori, în 1974, 1975, 1976 şi 2001, pierzând alte trei finale, în 1982, 1987, 1999.
Miercuri, de la ora 21:45, va avea loc a doua semifinală, între FC Barcelona şi Inter Milano, pe "Camp Nou". În primul joc, echipa lui Cristian Chivu a învins cu scorul de 3-1. Finala va avea loc pe 22 mai la Madrid, pe "Santiago Bernabeu"
.