Clubul german de fotbal Bayern Munchen şi-a asigurat deja un venit de 58 milioane de euro, graţie campaniei sale 2009-2010 din Liga Campionilor, în cadrul căreia a reuşit să se califice în finală. Bayern, care este şi acum unul dintre cluburile europene cele mai prospere, va primi, în primul rând, 25,4 milioane de euro de la UEFA, din care 5,2 milioane de euro pentru calificarea în finală în dauna formaţiei franceze Olympique Lyon, învinsă acasă cu 3-0 marţi seara.
Apoi, cel mai galonat club din fotbalul german va primi 20 milioane de euro cu titlu de parte din drepturile de televiziune, în situaţia în care semifinala retur a fost urmărită de o medie de 9,42 milioane de telespectatori germani, adică 29,9 la sută din piaţă.
Conducătorii bavarezi au lăsat să se înţeleagă că jucătorii vor putea primi în caz de victorie în finala de la Madrid, de pe 22 mai, ca şi la succesul final din 2001, o primă echivalentă cu o dată şi jumătate salariul lunar
.