Echipa engleză de fotbal Manchester City, care nu poate conta pe portarul său titular, Shay Given, şi nici pe rezerva acestuia, Stuart Taylor (ambii accidentaţi), l-a transferat de urgenţă pe cel de-al treilea goalkeeper al formaţiei Sunderland, internaţionalul maghiar Marton Fulop, informează AFP.
City a încercat mai întâi, fără succes, să-l readucă pe Joe Hart, portarul pe care l-a împrumutat la Birmingham City, grupare ai cărei conducători au refuzat, însă, solicitarea celor de la Manchester.
Aflată în acest moment pe locul 5 în Premier League, Manchester City mai are la dispoziţie trei partide pentru a urca pe poziţia a 4-a, ultima care asigură prezenţa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. Două dintre meciuri, cele cu Tottenham şi Aston Villa, se anunţă extrem de dificile, cele două formaţii luptând la rândul lor pentru acelaşi obiectiv.
În vârstă de 27 de ani, Fulop a fost utilizat de Sunderland în 13 jocuri pe parcursul acestui sezon. El a fost împrumutat la Manchester City până la finalul actualei ediţii a campionatului englez.
Antrenorul lui City, Roberto Mancini, îl mai are la dispoziţie şi pe Gunnar Nielsen, însă tehnicianul italian consideră că portarul naţionalei Insulelor Feroe nu se ridică la nivelul cerut în Premier League
.