|
Andone: Dinamo nu ma poate surprinde, o remiza e egala cu eliminarea din Europa
Antrenorul FC Rapid, Ioan Andone, consideră că ştie foarte bine jocul fostei sale echipe, că nu poate fi surprins cu nimic, mizând pe o victorie în derbiul cu Dinamo, de duminică, un rezultat de egalitate reprezentând în opinia sa pierderea locului care va permite participarea în Europa League.
"E un meci special pentru mine, nu vreau să fiu înţeles greşit. Eu sunt antrenor profesionist, nu mercenar. Una e să fii profesionist şi alta mercenar. Eu îmi doresc să câştig cu echipele bune, e vorba de orgoliul meu aici. Îmi doresc foarte foarte mult victoria cu Dinamo. Cunosc totul despre Dinamo, nu pot să mă surprindă cu nimic. Le-am spus jucătorilor că le dau toate informaţiile. Dar totul depinde de ei. Dacă se vor mobiliza şi vom avea pe Giuleşti aceeaşi atmosferă ca la meciul cu Steaua atunci rezultatul va fi de partea noastră. Un rezultat de egalitate nu ne ajută. În opinia mea o remiză e egală cu eliminarea din Europa. Mizez pe atac şi nu mă mulţumeşte decât victoria", a declarat Andone în cadrul unei conferinţe de presă.
Tehnicianul susţine că este normal ca fanii rapidişti să fie suspicioşi în ceea ce îl priveşte având în vedere trecutul său dinamovist. "Suporterii te analizează, lumea mă percepe ca dinamovist după ce am trăit zece ani acolo. Şi e normal ca fanii rapidişti să aibă puţină suspiciune vizavi de mine. Suspiciune în sensul că poate ei cred că mă gândesc la Dinamo. Dar nu, eu nu mă gândesc la Dinamo, eu mă gândesc la Rapid", a spus Andone. El a adăugat că a avut o relaţie mai specială cu fanii dinamovişti, dar este convins că va fi tratat ca un adversar de aceştia la partida programată pe stadionul Giuleşti. "Am avut o relaţie bună cu galeria de la Dinamo. Cu fanii, am avut o relaţie poate mai specială aşa... Eu sunt convins că cei de acolo, cei care mă cunosc, mă vor trata 90 de minute ca adversar, după care mă vor trata aşa cum trebuie să mă trateze", a explicat tehnicianul.
Andone este de părere că Rapid poate repeta cu Dinamo jocul făcut în partida cu Steaua. "Cel mai important sunt cele trei puncte pentru noi. Dar se poate repeta şi jocul cu Steaua. În cariera mea de foarte puţine ori m-au bătut echipele pe care le-am antrenat. Indiferent unde am fost. Pentru că în general îmi pun amprenta asupra jucătorilor şi îi cunosc", a spus antrenorul formaţiei giuleştene.
Fundaşul Marius Constantin nu va putea evolua duminică din cauza unei întinderi musculare. "Am o problemă de lot şi nu o ascund, este vorba de Marius Constantin care are o întindere musculară şi nu mai este în cărţi pentru meciul de duminică. Eu sper ca măcar în partida cu Pandurii Târgu-Jiu să-l avem în teren. Marius este un lider în apărare şi eu cred, după cum l-am văzut de când am venit aici, că poate să aspire chiar şi la echipa naţională", a menţionat antrenorul.
Jucătorii rapidişti vor evolua în partida cu Dinamo fără primă, susţine Andone. "Meciul de duminică se joacă fără primă. Asta pentru că noi nu putem lua prime decât dacă suntem pe locul şase. Jucătorii au înţeles asta şi sunt convins că vor şi ei să ajungă acolo pentru a putea lua primele", a precizat Ioan Andone.
Partida Rapid-Dinamo, din cadrul etapei a 30-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:30.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Dinamo Bucuresti
Ioan Andone
Europa League
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|