Atacantul Fernando Torres, aflat în plin proces de recuperare după o gravă accidentare la genunchi, va putea participa la Cupa Mondială de fotbal din această vară, însă este incert pentru primul meci al Spaniei la turneul final din Africa de Sud, a anunţat staff-ul medical al clubului FC Liverpool, citat de presa britanică.
În vârstă de 26 ani, Torres a suferit o ruptură a meniscului exterior al genunchiului drept în cursul unui meci disputat cu FC Liverpool în Cupa Angliei, fiind operat de două ori de medicul Ramon Cugat, în lunile ianuarie şi aprilie.
"Recuperarea decurge bine, Fernando dedicându-se total acestui lucru, la fel şi cei din echipa care se ocupă de el. În acest moment, nu putem fi absolut siguri de nimic, însă, dacă va progresa în acest mod, va fi apt de joc pentru Cupa Mondială, incertă fiind prezenţa sa pe teren la primul joc", a declarat Peter Brukner, şeful staff-ului medical al "cormoranilor", citat de ziarul "The Guardian".
Fernando Torres a marcat 23 de goluri în 72 de meciuri disputate pentru naţionala Spaniei, cu care a cucerit titlul european în anul 2008. În cazul în care nu se va reface la timp pentru CM 2010, selecţionerul spaniol Vicente del Bosque ar putea alege un înlocuitor dintre Dani Guiza (Fenerbahce), Fernando Llorente (Athletic Bilbao) şi Alvaro Negredo (FC Sevilla).
Selecţionata Spaniei, una dintre favoritele Cupei Mondiale 2010, va debuta la turneul final pe 16 iunie, împotriva selecţionatei Elveţiei, urmând să întâlnească apoi reprezentativele Hondurasului (21 iunie) şi statului Chile (25 iunie).