Echipa engleză de fotbal Chelsea Londra ar fi dispusă să plătească 34 milioane lire sterline (aproximativ 40 milioane euro) pentru achiziţionare argentinianului Gonzalo Higuain, de la formaţia Real Madrid, în cazul în care nu se va realiza transferul spaniolului Fernando Torres de la FC Liverpool, anunţă presa britanică.
Potrivit cotidianului Daily Telegraph, miliardarul rus Roman Abramovici, patronul lui Chelsea, doreşte să-şi întărească echipa cu doi-trei jucători de renume, prima opţiune fiind Fernando Torres, pentru care londonezii pregătesc o ofertă de 70 milioane lire sterline.
Transferul lui "El Nino"' pe Stamford Bridge pare, însă, destul de greu de realizat, iar oficialii lui Chelsea iau în calcul şi alte opţiuni, al doilea pe listă fiind Gonzalo Higuian, autorul a 26 de goluri în actuala ediţie din Primera Division.
Argentinianul, în vârstă de 22 ani, ar fi de acord, se pare, cu o mutare în campionatul englez, în cazul în care Chelsea va accepta să-i achite un salariu anual de 4,5 milioane euro. Singura problemă în calea realizării acestui transfer ar putea fi, însă, comisionul de 4 milioane euro, solicitat de reprezentanţii jucătorului, adaugă ziarul citat.