Cupa Mondială care va debuta luna viitoare, în Africa de Sud, va atrage cu siguranţă atenţia iubitorilor fotbalului din întreaga lume, însă sunt şi persoane neinteresate de această competiţie, printre acestea numărându-se, în mod surprinzător, portughezul Jose Mourinho, antrenorul campioanei Italiei, Inter Milano.
"Nu am timp să mă gândesc la Cupa Mondială. Şi, ca să fiu cinstit, când va debuta turneul final eu îmi voi începe vacanţa", a dezvăluit "The Special One" într-un interviu acordat agenţiei Reuters.
"Nu voi fi un suporter fanatic. Nu voi merge în Africa de Sud, cu siguranţă. Nu voi scrie, nu voi comenta. Vreau doar mare, soare şi somn, nimic altceva", a adăugat Mouriho.
Tehnicianul lusitan, în vârstă de 47 ani, mai însă ceva treabă până la mult-aşteptata vacanţă, fiind foarte aproape de realizat o triplă istorică cu Inter Milano: campionat-Cupa Italiei-Liga Campionilor.
"Vreau ca jucătorii mei să devină campioni europeni", a precizat Mourinho, a cărui echipă, care a câştigat deja un prim trofeu în acest sezon, Cupa Italiei, ocupă primul loc în Serie A, cu o etapă înaintea încheierii campionatului, şi urmează să dispute, pe 22 mai la Madrid, finala Ligii Campionilor, în compania campioanei Germaniei, Bayern Munchen.
Portughezul recunoaşte să este ataşat de Inter Milano, însă nu şi de campionatul italian, de care s-ar putea despărţi la finalul acestui sezon, adăugând însă că nu îşi doreşte să devină selecţioner deocamdată.
"Îmi iubesc echipa, jucătorii şi fanii, însă nu şi fotbalul italian. Sunt încă prea tânăr să antrenez la nivel internaţional. Pentru a deveni selecţioner, trebuie să fi în ultimii ani ai carierei de antrenor. Sunt încă tânăr şi suficient de puternic pentru a participa la trei sau patru competiţii în acelaşi timp", a adăugat Jose Mourinho.