Comisia de recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), întrunită luni, a admis în parte recursul finanţatorului clubului FC Steaua, Gigi Becali, şi a înjumătăţit sancţiunile dictate pe 21 aprilie de comisia de disciplină, o suspendare de 12 luni şi o amendă de 300.000 de lei.
Becali fusese sancţionat în urma jignirilor aduse preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, şi a membrilor comisiilor LPF.
Comisia de recurs menţine încadrarea faptei săvârşite de recurent conform hotărârii menţionate şi în baza art. 52, pct. 1 şi art. 52, pct. 2, lit. b din R.D. raportat la art. 4, pct. 1, lit. b şi c din R.D. îl sancţionează pe George Becali cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă de 6 luni, cu începere din 21 aprilie 2010, raportat la art. 117, alin. 2 şi o penalitate sportivă de 150.000 lei.
Comisia de recurs a admis recursul lui Becali şi în cazul Florin Prunea, constatând că acţiunea disciplinară a rămas fără obiect prin retragerea plângerii formulate de Florin Prunea.
LPF dictase împotriva lui Becali o suspendare de 6 luni şi o amendă de 150.000 lei, pentru insulte aduse lui Florin Prunea.