Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat, în cursul unei recente întrevederi cu primul ministru spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, i-a spus acestuia că Spania nu are tradiţie la Cupa Mondială de fotbal şi, din această cauză,
"nu va produce surpriza", la turneul final din Africa de Sud, informează agenţia EFE.
"Am discutat cu colegul meu Zapatero, care spune că Spania are cea mai bună echipă din lume. Ca să fiu sincer, Spania nu are tradiţie, cred mai mult în alte selecţionate, care au câştigat deja Cupa Mondială. Nu cred că spaniolii vor produce surprize în Africa de Sud", a declarat Lula într-un interviu acordat postului de televiziune Globo.
"Spania nu are istorie la Cupa Mondială. Una este să dispuţi Campionatul European şi alta Mondialul. Prietenul meu Jose Luis Zapatero spune că are cea mai bună echipă de fotbal din lume, însă eu nu sunt de acord", a adăugat preşedintele Braziliei.
Lula da Silva şi-a exprimat, totodată, încrederea în atacantul lui FC Santos, Robinho:
"Ca şi la Mondialul din 1962 (Chile), care l-a avut în prim plan pe Garrincha, cred că Robinho este pregătit să devină vedeta CM 2010".
Referindu-se la marele absent din lotul Braziliei la Mondialul sud-african, Ronaldinho, preşedintele brazilian a precizat:
"Am cinat cu Ronaldinho la Milano şi i-am spus că toată lumea ştie că este un star. Nu mai trebuia să-l convingă de asta pe Dunga sau pe altcuiva. El vroia să-şi demonstreze lui însuşi că mai poate evolua la încă un turneu final".
Brazilia va debuta la Cupa Mondială 2010 pe 15 iunie, în compania Coreei de Nord, naţionala "auriverde" urmând să mai joace, în cadrul Grupei G, cu Portugalia şi Cote d'Ivoire.