Selecţionata Sloveniei a învins echipa Algeriei cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, la Polokwane/Pietersburg, pe stadionul "Peter Mokaba", în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Golul primei victorii a Sloveniei la Cupa Mondială a fost reuşit de Robert Koren (79), fost coechipier cu Tamaş la West Bromwich Albion.
Algerienii, la primul Mondial după o pauză de 24 de ani, au fost mai activi în debutul partidei, având şi prima ocazie de gol a meciului, când Handanovic a respins de sub bara transversală lovitura liberă a lui Belhadj (3).
Jucătorii lui Saadane au arătat un plus de tehnicitate, un joc de pase mai bun şi au controlat prima parte a reprizei. Slovenii au revenit în joc, apoi, a reechilibrat raportul de posesie şi şi-au creat şi ei unele situaţii de gol. Totuşi, este demn de remarcat că aproape toate ocaziile din prima repriză au venit în urma unor faze fixe. Chaouchi nu s-a întrebuinţat prea tare la lovitura liberă executată de Birsa (21), pentru ca algerienii să fie periculoşi la alte faze fixe, prin Yahia (35) şi mai ales prin Halliche (36), acesta din urmă expediind mingea foarte aproape de buturile lui Handanovic. Cea mai mare ocazie a slovenilor a fost semnată de Birsa, care a fost găsit liber în afara careului şi a tras foarte bine la poartă, dar Chaouchi a respins de sub transversală (43).
După pauză, sub ochii fostului mare fotbalist francez de origine algeriană Zinedine Zidane, jucătorii lui Saadane au făcut un joc de aşteptare. Meciul a fost sărac în ocazii de gol, dar unul dintre cei mai activi algerieni, Ghezzal, intrat pe teren după pauză, a fost eliminat, după două cartonaşe galbene primiste prosteşte. Ghezzal este al doilea jucător eliminat la Mondialul sud-african, la fel ca uruguayanul Lodeiro, care a văzut două avertismente după ce a intrat pe teren după pauza meciului cu Franţa.
Paradoxal, tot algerienii au fost mai insistenţi câteva minute, dar a venit un şut din afara careului expediat de Koren, iar portarul Chaouchi a gafat, permiţând Sloveniei să marcheze primul său gol la Cupa Mondială: 1-0 (81).
Nord-africanii au încercat să găsească golul egalizator, dar nu au reuşit acest lucru, cea mai bună şansă fiind irosită de Bougherra (90+2), care a trimis peste poartă la o ieşire hazardată a portarului Handanovic.
Slovenia devine lider al Grupei C în urma acestui succes, istoric pentru ea, venit după un meci de nivel modest.
În primul meci al grupei, Anglia şi SUA au terminat la egalitate, 1-1. Algeria va juca următorul meci cu Anglia, iar Slovenia va întâlni formaţia SUA, ambele pe 18 iunie.
CM 2010, Grupa C
Polokwane/Pietersburg, Stadion: "Peter Mokaba", Spectatori: 40.000; 19 grade Celsius
Algeria - Slovenia 0 - 1 (0-0)
A marcat: Robert Koren (79)
Au evoluat echipele:
ALGERIA: 16. Faouzi Chaouchi - 2. Majid Bougherra, 5. Rafik Halliche, 4. Antar Yahia (căpitan), 3. Nadir Belhadj - 21. Fouad Kadir (17. Adlane Guedioura, 82), 19. Hassan Yebda, 15. Karim Ziani (căpitan), 8. Mehdi Lacen - 13. Karim Matmour (10. Rafik Saifi, 81), 11. Rafik Djebbour (9. Abdelkader Ghezzal, 58).
Selecţioner: Rabah Saadane.
Rezerve neutilizate: 1. Lounes Gaouaoui, 23. Rais Ouheb Mbolhi - 12. Habib Bellaid, 18. Abdelkader Laifaoui, 14. Carl Medjani, 20. Djamel Mesbah, 22. Djamel Abdoun, 7. Ryad Boudebouz, 6. Yazid Mansouri.
SLOVENIA: 1. Samir Handanovic - 2. Miso Brecko, 4. Marko Suler, 5. Bostjan Cesar, 13. Bojan Jokic - 17. Andraz Kirm, 8. Robert Koren (căpitan), 18. Aleksander Radosavljevic (20. Andrej Komac, 87), 10. Valter Birsa (7. Nejc Pecnik, 84) - 11. Milivoje Novakovic, 14. Zlatko Dedic (9. Zlatan Ljubijankic, 53).
Selecţioner: Matjaz Kek.
Rezerve neutilizate: 12. Jasmin Handanovic, 16. Aleksander Seliga - 6. Branko Ilic, 22. Matej Mavric, 19. Suad Filekovic, 3. Elvedin Dzinic, 21. Dalibor Stevanovic, 15. Rene Krhin, 23. Tim Matavz.
Arbitru: Carlos Batres (Guatemala);
arbitri asistenţi: Leonel Leal (Costa Rica), Carlos Pastrana (Honduras);
arbitru de rezervă: Peter O'Leary (Noua Zeelandă).
Cartonaşe galbene: Radosavljevic (35), Ghezzal (59, 73), Komac (90+3).
Cartonaş roşu: Ghezzal (73).
Matjaz Kek: "
Am meritat să învingem, cred că am jucat mai bine decât Algeria. Am înscris un gol, iar acest lucru contează în fotbal. Poate am depus mai multe eforturi, poate ne-am dorit mai mult victoria. Este prima victorie a Sloveniei la Cupa Mondială. Am suferit pe bancă... Însă acest rezultat nu ne va schimba viaţa, vom sărbători în felul nostru, iar apoi ne vom pregăti pentru meciul cu SUA".
Robert Koren: "
Încă dinaintea acestui meci am spus că obiectivul nostru este să trecem de faza grupelor, dar victoria ne măreşte încrederea pe care o avem în noi înşine. Şansa a jucat un rol la goul meu. La fel şi mingea şi gazonul semiartificial".
Rabah Saadane: "
Nu meritam să fim învinşi, însă acesta este fotbalul...Felicit echipa mea, sunt foarte mulţumit de comportamentul jucătorilor la acest prim meci. Am fost bine organizaţi, am ştiut să ţinem mingea, am jucat bine în prima parte şi în a doua la fel, chiar dacă s-a instalat şi oboseala. Am spus de mai multe ori, avem nevoie de timp, încă învăţăm, sunt mici detalii ce pot face diferenţa. Greşeala este normală în fotbal, am văzut-o pe cea a portarului englez Robert Greene. Nu îi acuz pe cei doi jucători. Ghezzal nu a fost pregătit psihologic pentru acest meci. În ceea ce-l priveşte pe Chaouchi, el rămâne cel mai bun portar al nostru şi va continua să joace, doar dacă cere chiar el să fie scos din echipă. Balonul şi acest gazon semiartificial sunt dificile pentru portari. Jucătorii noştri trebuie să înveţe să depăşească decepţiile, să facă faţă marilor evenimente".