Echipa Germaniei a învins Australia cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, la Durban, pe stadionul "Moses Mabhida", în Grupa D a Cupei Mondial de fotbal din Africa de Sud. Echipa antrenată de Joachim Loew a realizat scorul de până acum al competiţiei, prin golurile marcate de Lukas Podolski (8), Miroslav Klose (26), Thomas Muller (68) şi Cacau (70).
Germania a făcut un meci foarte bun şi a câştigat la scor, în urma unei prestaţii sub aşteptări a australienilor, şi se anunţă drept una dintre pretendente la cucerirea trofeului.
Australienii au avut prima şansă de gol, când Garcia a tras din întoarcere, dar Lahm a blocat (3), după care Germania a luat în stăpânire jocul şi şi-a creat ocazie după ocazie. Klose a tras pe centrul porţii din poziţie bună (7), iar un minut mai târziu Podolski a deschis scorul fructificând cu un şut violent pasa înapoi a lui Muller: 1-0 (8).
După o perioadă de acalmie în joc, Nationalmannschaft a început din nou asaltul porţii adverse. Mai întâi Klose şi Podolski nu au ajuns la o minge aruncată în faţa porţii de Muller (23), iar apoi Klose a ratat singur cu portarul, la centrarea lui Podolski (24). Miroslav Klose nu a mai greşit în minutul 26, când l-a devansat pe portarul Schwarzer, la centrarea lui Lahm: 2-0. Klose a ajuns la 11 goluri marcate la Cupa Mondială, egalându-l pe Klinsmann.
Neill a scos de pe linia porţii mingea trimisă de Ozil pe lângă portar (31), Khedira a trimis cu capul peste poartă, la centrarea lui Lahm (39), pentru ca Ozil să rămână singur cu portarul la pasa lui Podolski, dar şi-a prelungit balonul şi a ratat (40).
La reluare, australienii sunt mai insistenţi, încercând să revină în joc, şi au o ocazie bună prin Holman, care a tras pe lângă poartă (51). Mannschaft a replicat imediat, iar Muller a încheiat cu şut peste poartă o fază-şnur de toată frumuseţea a germanilor (54).
Arbitrul mexican a rupt echilibrul în minutul 56, eliminându-l uşor pe Cahill, după care Germania a fost aproape de un nou gol, dar Klose a tras în portar, iar Khedira a fost blocat de un fundaş (60). Schwarzer s-a opus şi la şutul lui Podolski (61), apoi Klose a reluat pe lângă centrarea lui Podolski (67). Schwarzer nu a mai putut face nimic în minutul 68, când Muller a marcat cu un şut din careu: 3-0. Muller a înscris primul său gol pentru naţională, la a treia selecţie.
Australia a cedat total şi Cacau a înscris şi el, la prima atingere de balon după intrarea pe teren, îndeplinind o formalitate la pasa înapoi a lui Ozil: 4-0 (70). Germanii nu au mai forţat însă şi chiar le-au permis ''cangurilor'' să atace în ultimele minute în căutarea golului de onoare. Germania a câştigat clar, meritat, după unul dintre meciurile bune ale turneului.
În toate cele trei meciuri ale zilei a fost câte un jucător eliminat, algerianul Ghezzal în partida cu Slovenia, sârbul Lukovic în meciul cu Ghana şi australianul Cahill în întâlnirea cu Germania.
În celălalt meci al grupei, Ghana a învins Serbia cu scorul de 1-0. Germania va juca în următorul meci cu Serbia (18 iunie), iar Australia va întâlni Ghana (19 iunie).
CM 2010, Grupa D
Durban, Stadion: "Moses Mabhida", Spectatori: 70.000, grade Celsius
Germania - Australia 4-0 (2-0)
Au marcat: Lukas Podolski (8), Miroslav Klose (26), Thomas Muller (68), Cacau (70)
Au evoluat echipele:
GERMANIA: 1. Manuel Neuer - 16. Philipp Lahm (căpitan), 3. Arne Friedrich, 17. Per Mertesacker, 14. Holger Badstuber - 7. Bastian Schweinsteiger, 6. Sami Khedira, 8. Mesut Ozil (23. Mario Gomez, 74) - 13. Thomas Mueller, 11. Miroslav Klose (19. Claudemir Jeronimo Barretto ''Cacau'', 68), 10. Lukas Podolski (21. Marko Marin, 81). Selecţioner: Joachim Loew.
Rezerve neutilizate: 12. Tim Wiese, 22. Hans-Joerg Butt - 20. Jerome Boateng, 5. Serdar Tasci, 2. Marcell Jansen, 4. Dennis Aogo, 18. Toni Kroos, 15. Piotr Trochowski, 9. Stefan Kiessling.
AUSTRALIA: 1. Mark Schwarzer - 8. Luke Wilkshire, 2. Lucas Neill (căpitan), 3. Craig Moore, 11. Scott Chipperfield - 7. Brett Emerton (15. Mile Jedinak, 74), 16. Carl Valeri, 13. Vince Grella (14. Brett Holman, 46), 5. Jason Culina - 4. Tim Cahill - 19. Richard Garcia (17. Nikita Rukavytsya, 64). Selecţioner: Pim Verbeek.
Rezerve neutilizate: 12. Adam Federici, 18. Eugene Galekovic - 21. David Carney, 20. Mark Milligan, 6. Michael Beauchamp, 23. Mark Bresciano, 9. Josh Kennedy, 22. Dario Vidosic, 10. Harry Kewell.
Arbitru: Marco Rodriguez Moreno (Mexic); arbitri asistenţi: Jose Luis Camargo (Mexic), Alberto Morin (Mexic); arbitru de rezervă: Martin Hansson (Suedia).
Cartonaşe galbene: Ozil (12), Moore (24), Neill (46), Valeri (58), Cacau (90+2).
Cartonaş roşu: Cahill (56).
Joachim Loew: "Am reuşit să jucăm aşa cum ne-am propus, în profunzime. Podolski, Klose, Mueller au jucat în adâncime şi cât mai mult la nivelul solului. Australienii au avut o apărare bună, iar dacă am fi jucat sistematic pe sus, atunci situaţia s-ar fi putut schimba şi ar fi fost mai uşor pentru ei" Mai avem încă de pus la punct anumite chestiuni, dar per ansamblu am jucat bine. Apărarea şi-a făcut datoria, dar trebuie să putem să ne protejăm mai repede atunci când suntem în atac şi să jucăm mai aproape de mijlocul nostru de teren. Nu avem motive să fim euforici, trebuie să muncim".
Miroslav Klose: "Totul a decurs perfect. Este foarte important că am început cu dreptul Cupa Mondială. Ne-am câştigat respectul cuvenit şi am văzut că avem o mare plăcere de a juca fotbal. Mă simt super-bine".
Lukas Podolski: "Nu m-a surprins deloc că am jucat în acest mod. Am muncit mult în pregătiri şi am reuşit să facem tot ce ne-am propus în acest meci".
Philipp Lahm: "Noi am avut noroc în primele minute. Există calitate în această echipă şi acest lucru s-a văzut. Ne-am creat multe ocazii şi am confirmat că suntem o echipă puternică. Dar acesta este abia începutul şi mai avem drum lung".
Pim Verbeek: "Sunt foarte decepţionat de rezultat. Sunt foarte decepţionat de rezultat, dar trebuie să fim oneşti, am suferit în special din cauza lui Khedira şi chiar de la începutul meciului. Apoi, în repriza secundă, ne-am mai revenit, măcar până la primirea cartonaşului roşu. Am vrut să jucăm strâns la mijlocul terenului pentru a ne susţine atacanţii, am încercat să-i punem în dificultate, dar nu am reuşit deloc să ţinem mingea. Trebuie să câştigăm următorul meci, este simplu, altă variantă nu există. Avem şase zile la dispoziţie ca să învăţăm. Vom vedea apoi cum s-au recuperat jucătorii din punct de vedere fizic, care este cel mai bun '11', care este cea mai bună strategie. Germanii au demonstrat că au o echipă fantastică"