Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii antrenaţi de Ionuţ Popa au victoria ca singură variantă pentru meciul cu UTA Arad, din etapa a 29-a a Ligii I.
"
Am ajuns să tremurăm pe final de campionat. Ne aşteaptă un meci decisiv pentru a ne atinge obiectivul. Cred că pentru UTA aceasta este ultima şansă pentru salvarea de la retrogradare. Jucătorii noştri au demonstrat în atâtea meciuri că pot obţine rezultate bune, dacă se mobilizează. Sunt convins că acum pot face un joc bun şi câştiga meciul de duminică. Avem o singură variantă, victoria", a afirmat Sorin Boca.
Oficialul ieşean a mai spus că la partida dintre Poli şi UTA vor asista şi 70 de deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. "
Avem un parteneriat cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, prin care persoanele private de libertate, cu un comportament bun, au permisiunea de a veni la stadion. La solicitarea lor, am acceptat ca 70 de persoanele private de libertate să asiste la partida de duminică, Poli Iaşi - UTA", a explicat Boca.
Meciul Poli Iaşi - UTA Arad, din etapa a 29-a a Ligii I, este programat duminică, la ora 17:30.
Mediafax