Argentina a învins Coreea de Sud cu scorul de 4-1 (2-1), joi, la Johannesburg, pe stadionul "Soccer City", în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Argentina s-a impus prin golurile marcate de Park Chu-young (17, autogol) şi Gonzalo Higuain (33, 76, 80) şi este practic calificată în optimile de finală ale competiţiei după două meciuri. Pentru coreeni a înscris Lee Chung-yong (45+1).
Argentinienii au controlat total partida cu Coreea de Sud şi au deschis scorul în minutul 17, când mingea trimisă din lovitură liberă l-a lovit practic pe atacantul Park Chu-young (Monaco) şi a intrat în poartă: 1-0. Acesta a fost al doilea autogol al competiţiei, ambele fiind marcate la această poartă a stadionului ''Soccer City'' din Johannesburg. Primul a fost semnat de danezul Agger, pentru Olanda.
Asiaticii au replicat destul de rapid, dar şutul lui Ki Sung-yong a trimis mingea puţin peste poartă (18). Tevez a fost şi el periculos (28), din lovitură liberă, trasorul său trecând razant cu bara transversală. Apoi, Higuain a majorat avantajul sud-americanilor (33), reluând cu capul în poarta coreeană, la o minge prelungită de Burdisso, după centrarea lui Rodriguez: 2-0.
Portarul Jung Sung-ryong a salvat golul în minutul 40, la şutul lui Di Maria, şi şi-a salvat gafa care a precedat faza. Messi a fost şi el aproape de gol (44), dar lobul său a ocolit poarta. Şi, în loc să fie 3-0, a fost 2-1, după ce Demichelis a gafat, iar Lee Chung-yong a punctat simplu: 2-1 (45+1).
Echipa lui Maradona a condus ostilităţile şi după pauză, când portarul sud-coreean a salvat goluri ca şi făcut la şuturile lui Higuain (52), Tevez (54), Messi (65). Coreea a avut şi ea o mare ocazie, dar Yeom Ki-hun a ratat singur cu portarul (58). Meciul s-a mai stins cu trecerea timpului, argentinienii nereuşind să mai pună în pericol poarta asiatică. O fază de mare spectacol realizată de genialul Messi a tranşat disputa în minutul 76, când micuţul jucător al Barcelonei a tras la poartă din unghi, Jung Sung-ryong a respins, Messi a tras în bară, iar Higuain a îndeplinit o simplă formalitate: 3-1. Higuain a avut ocazia de a realiza tripla, dar lobul său a fost prea scurt pentru portarul sud-coreean (78). Atacantul lui Real Madrid a reuşit tripla în minutul 80, când a reluat simplu cu capul la centrarea lui Aguero (4-1), devenind golgheterul la zi al Cupei Mondiale. Aguero ar fi putut marca şi el, dar mingea trimisă la colţul lung a şters bara în prelungiri (90+2).
O victorie incontestabilă a echipei antrenate de Diego Maradona, după un meci în care a fost vizibilă diferenţa de valoare dintre cele două echipe. Argentina, condusă de remarcabilul Messi, ghinionist în cele două meciuri de până acum, a marcat de patru ori, putea să o mai facă, lăsând la un moment dat impresia că a jucat cu frâna trasă.
Tot joi, Grecia va întâlni Nigeria. În ultimele meciuri din grupă, pe 22 iunie, Nigeria va înfrunta Coreea de Sud, iar Argentina va întâlni Grecia.
CM 2010, Grupa B
Johannesburg, Stadion: "Soccer City", Spectatori: 81.000, 7 grade Celsius
Argentina - Coreea de Sud 4 - 1 (2-1)
Au marcat: Park Chu-young (17, autogol), Gonzalo Higuain (33, 76, 80), respectiv, Lee Chung-yong (45+1)
Au evoluat echipele:
ARGENTINA: 22. Sergio Romero - 2. Martin Demichelis, 13. Walter Samuel (4. Nicolas Burdisso, 23), 6. Gabriel Heinze - 17. Jonas Gutierrez, 20. Maximiliano Rodriguez, 14. Javier Mascherano (căpitan), 7. Angel Di Maria - 10. Lionel Messi - 11. Carlos Tevez (16. Sergio Aguero, 75), 9. Gonzalo Higuain (5. Mario Bolatti, 82).
Selecţioner: Diego Maradona.
Rezerve: 21. Mariano Andujar, 1. Diego Pozo - 15. Nicolas Otamendi, 3. Clemente Rodriguez, 12. Ariel Garce, 23. Javier Pastore, 8. Juan Sebastian Veron, 18. Martin Palermo, 19. Diego Milito.
COREEA DE SUD: 18. Jung Sung-ryong - 2. Oh Beom-seok, 4. Cho Yong-hyung, 14. Lee Jung-soo, 12. Lee Young-pyo - 17. Lee Chung-yong, 16. Ki Sung-yong (5. Kim Nam-il, 46), 8. Kim Jung-woo, 7. Park Ji-sung (căpitan) - 10. Park Chu-young (20. Lee Dong-gook, 81), 19. Yeom Ki-hun.
Selecţioner: Huh Jung-moo.
Rezerve: 1. Lee Woon-jae, 21. Kim Young-kwang - 3. Kim Hyung-il, 22. Cha Du-ri, 15. Kim Dong-jin, 6. Kang Min-soo, 13. Kim Jae-sung, 11. Lee Seung-yeoul, 22. Kim Bo-kyung, 9. Ahn Jung-hwan.
Arbitru: Frank De Bleeckere (Belgia);
arbitri asistenţi: Peter Hermans (Belgia), Walter Vromans (Belgia);
arbitru de rezervă: Jerome Damon (Africa de Sud)
Cartonaşe galbene: Yeom Ki-hun (10), Lee Chung-yong (34), Gutierrez (54), Mascherano (55), Heinze (74).
Diego Maradona: "
Echipa a făcut un joc foarte bun, a fost implacabilă. Jucătorii au făcut în teren ceea ce am discutat cu ei şi totul a ieşit foarte bine. Am 23 de fiare gata să intre în teren în orice moment. Sunt liniştit şi fericit. Meritam un astfel de triumf. Coreea nu ne-a atacat în niciun moment, cu excepţia unei acţiuni în repriza a doua. Eroarea lui Demichelis nu ne-a afectat, dimpotrivă, ne-a făcut mai puternici. Înainte de gol, Coreea nu s-a aflat în posesia balonului. Nu am oferit spaţii, nu au existat schimbări în ceea ce priveşte posesia balonului".
Gonzalo Higuain: "
Sunt foarte mulţumit, este o plăcere enormă, dar trebuie să rămânem calmi. Trebuie să savurăm victoria, dar liniştit. Ştiam că vom avea ocazii şi că trebuie să le concretizăm. Trebuie să ne păstrăm capul limpede. Nu am fost sub presiune, mi-am făcut doar meseria. Oricum, nu-mi aduc aminte când am marcat ultima dată trei goluri. Trebuie să continuăm să muncim, şi la nivel psihic de asemenea".
Huh Jung-Moo: "
Azi am jucat bine, dar ne-au lipsit unele lucruri. Argentina a avut noroc la primul gol, noi am ratat unele oportunităţi. Am jucat bine împotriva unei echipe pline de stele. Meciul de azi o să ne folosescă în viitor. Următorul nostru meci, cu Nigeria, este acum extrem de important şi va decide daca vom ajunge sau nu în optimile competiţiei".