Italia şi Noua Zeelandă sunt la egalitate, 1-1, la pauza meciului care are loc duminică, la Nelspruit, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Shane Smelz a marcat primul gol al partidei, în min. 7, iar italienii au egalat din penalty prin Vincenzo Iaquinta (29), pentru una din marile surprize ale competiţiei.
Italia a dezamăgit din nou şi riscă să nu se califice în faza următoare a competiţiei, în timp ce formaţia de la Antipozi câştigă al doilea său punct consecutiv la Cupa Mondială.
Campioana mondială a început meciul cu stângul şi s-a văzut condusă din minutul 7 al întâlnirii cu Noua Zeelandă: o minge aruncată în careu, Reid o deviază cu capul, Cannavaro nu reuşeşte să respingă şi Smelz, din poziţie de ofsaid, împinge balonul în poartă: 0-1.
Italienii au trecut repede peste şocul golului şi s-au aruncat în atac, dar Chiellini a ratat incredibil din 6 metri (16). Zambrotta a expediat şi el un şut razant cu vinclul porţii lui Paston (22), iar Montolivo a ţintit bara (27). "Squadra Azzurra" a egalat după o fază la fel de dubioasă ca aceea din care a primit gol: De Rossi a fost ţinut în careu de Smith, iar arbitrul a acordat penalty, transformat de Iaquinta, 1-1 (29). Echipa lui Lippi a dominat în continuare categoric partida, în faţa unei echipe preocupate doar de defensivă, dar italienii au mai avut o singură ocazie, prin De Rossi, în min. 44, când Paston a fost nevoit să respingă în faţă şutul mijlocaşului de la AS Roma.
Italia nu a reuşit să convingă prea mult nici după pauză, atacurile sale fiind lipsite de coerenţă, la întâmplare, fără probleme mari pentru masiva defensivă neozeelandeză. Di Natale a avut un şut bun din unghi (49), respins de Paston, dar şi echipa de la Antipozi a beneficiat de o situaţie favorabilă, şutul lui Vicelich (63) trecând periculos de aproape de bara porţii lui Marchetti. Montolivo l-a pus şi el la încercare pe Paston (70),adăugând un nou accent de disperare pentru antrenorul Lippi. Soarta meciului putea fi dramatică pentru italieni, deoarece Wood l-a driblat uşor pe Cannavaro şi a tras foarte periculos la colţul lung (83). Camoranesi a avut şi el o şansă de gol, însă şutul său a fost respins de Paston (89), după care Zambrotta a tras în Nelsen (90+1).
Italia a început şi Mondialul din Spania (1982) cu două egaluri, iar apoi a câştigat titlul suprem. Totuşi, în 2002, campioana en titre, Franţa, a fost eliminată din faza grupelor după ce a făcut egaluri în toate cele trei partide.
În celălalt joc din grupă, Paraguay a învins Slovacia cu scorul de 2-0. Pe 24 iunie vor avea loc ultimele partide ale grupei, Slovacia - Italia şi Paraguay - Noua Zeelandă. Toate cele patru formaţii păstrează şanse de calificare în optimile de finală.
CM 2010, Grupa F
Nelspruit, Stadion: "Mbombela", Spectatori: 40.000, 20 grade Celsius
Italia - Noua Zeelandă 1 - 1 (1-1)
Au marcat: Vincenzo Iaquinta (29 - penalty), respectiv, Shane Smeltz (7).
Au evoluat echipele:
ITALIA: 12. Federico Marchetti - 19. Gianluca Zambrotta, 5. Fabio Cannavaro (căpitan), 4. Giorgio Chiellini, 3. Domenico Criscito - 15. Claudio Marchisio (20. Giampaolo Pazzini, 61), 6. Daniele De Rossi, 22. Riccardo Montolivo - 7. Simone Pepe (16. Mauro Camoranesi, 46), 11. Alberto Gilardino (10. Antonio Di Natale, 46), 9. Vincenzo Iaquinta.
Selecţioner: Marcello Lippi.
Rezerve neutilizate: 14. Morgan De Sanctis - 2. Christian Maggio, 23. Leonardo Bonucci, 13. Salvatore Bocchetti, 21. Andrea Pirlo, 8. Gennaro Gattuso, 17. Angelo Palombo, 18. Fabio Quagliarella.
NOUA ZEELANDĂ: 1. Mark Paston - 4. Winston Reid, 6. Ryan Nelsen (căpitan), 5. Ivan Vicelich (21. Jeremy Christie, 81), 19. Tommy Smith - 11. Leo Bertos, 7. Simon Elliott, 3. Tony Lochhead - 10. Chris Killen (13. Andy Barron, 90+3), 14. Rory Fallon (20. Chris Wood, 63) - 9. Shane Smeltz.
Selecţioner: Ricki Herbert.
Rezerve neutilizate: 23. James Bannatyne - 18. Andy Boyens, 2. Ben Sigmund, 22. Jeremy Brockie, 8. Tim Brown, 16. Aaron Clapham, 15. Michael McGlinchey, 17. David Mulligan.
Arbitru: Carlos Batres (Guatemala);
arbitri asistenţi: Leonel Leal (Costa Rica), Carlos Pastrana (Honduras);
arbitru de rezervă: Koman Coulibaly (Mali)
Cartonaşe galbene: Fallon (14), Smith (28), Nelsen (87).
Marcello Lippi: "
Suntem ghinionişti, dar trebuia să facem mai mult în ofensivă. La fel ca şi în meciul cu Paraguay, am luat gol la unica acţiune a adversarilor. Apoi am revenit în joc, dar am suferit în atac. Nu ştiu dacă a fost ofsaid la golul primit, dar cert este că nu trebuia să ajungem în acea situaţie. Pirlo este un jucător valoros, dar în acest moment nu este refăcut complet".
Vicenzo Iaquinta: "
Noua Zeelandă s-a apărat bine. Noi am avut multe ocazii de gol, dar adversarii noşti au fost foarte buni în jocul aerian. Am avut şi o bară prin Montolivo şi meritam să câştigăm. Credem în continuare în calificare şi trebuie neapărat să învingem în meciul următor".
Gianluca Zambrotta: "
Cred că am intrat în jocul adversarilor şi am pus prea puţin balonul la firul ierbii. Am avut o bară şi multe alte ocazii, dar portarul lor a apărat foarte bine. Am făcut un meci bun din toate puncte de vedere, dar am primit gol la unica ocazie a adversarilor. Important e să trecem de grupe şi pentru asta trebuie să câştigăm ultimul meci".
Dino Zoff: "
Italia a început timid şi a primit gol la una din puţinele ocazii avute de neo-zeelandezi. Nimic nu este compromis şi sunt încrezător că Italia va trece de faza grupelor. Nu cred că vom avea probleme la meciul cu Slovacia. E adevărat că înscriem puţin, dar golurile vor veni după grupe. În fazele eliminatorii vom arăta adevărata noastră valoare. Sunt dificultăţi, dar important este să trecem de grupe. Sunt sigur că ne vom califica".
Ricki Herbert: "
Cred că ţara noastră de patru milioane de locuitori s-a oprit pentru a vedea asta. Este un rezultat incredibil pentru fotbal la noi şi este evident mai bun decât tot ceea ce am reuşit ţinând cont de calibrul adversarelor noastre. Totul este posibil şi noi ne-am descurcat bine pentru o echipă despre care unii spuneau că nu va face nimic la această ediţie a Cupei Mondiale".