|
Rapid Bucuresti aniverseaza 87 de ani
Unul dintre cele mai iubite cluburi, Rapid Bucureşti, împlineşte vineri vârsta de 87 de ani.
Încă de la constituire, la 25 iunie 1923 şi până acum, echipa din Giuleşti a parcurs o istorie zbuciumată, condusă după afirmaţia "mai bine o bară frumoasă decât un gol urât".
În această perioadă sunt cuprinşi şi cei 10 ani de Divizia B, ori ratările, la mustaţă, ale principalelor obiective de performanţă. Tot aici intră şi etapele de glorie, precum cele şase cupe consecutive ale României, record încă neegalat.
Din palmaresul clubului amintim: 3 titluri de campioană a României: 1967, 1999 şi 2003, de 14 ori vicecampioană, 8 clasări pe locul trei, 13 Cupe ale României, 4 Supercupe.
Dintre performanţele externe rememorăm: este prima echipa românească ajunsă în finala unei competiţii europene intercluburi: Cupa Europei Centrale (1940), câştigătoare, de doua ori, a Cupei Balcanice intercluburi, câştigătoare a Campionatului European Feroviar - 1968.
Acum, clubul de fotbal Rapid Bucureşti are o nouă conducere administrativă şi o nouă conducere tehnică. Dorinţa declarată este de a recâştiga gloria din trecut. "La Mulţi Ani pentru Rapid!".
Taguri:
Rapid Bucuresti
aniversare
87 de ani
Giulesti
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|