Uruguay şi Coreea de Sud vor juca sâmbătă, la Port Elizabeth, primul meci din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Sud-coreenii vor încerca pe "Nelson Mandela Bay" să obţină prima victorie în faţa "celeştilor", după patru eşecuri şi un egal în meciurile directe. Poate cel mai dureros rezultat dintre acestea a fost pentru asiatici cel de la Cupa Mondială din Italia (1990), când Uruguayul câştiga cu 1-0, printr-un gol marcat de Daniel Fonseca în minutul 90, în urma căruia obţinea calificarea în optimi.
Coreea de Sud se află pentru a doua oară în optimile de finală ale competiţiei în opt participări, după ce a reuşit premiera în 2002, la turneul organizat împreună cu Japonia, când s-a oprit în semifinale. Coreea de Sud a fost învinsă în Grupa B de Argentina (1-3), dar a remizat cu Nigeria (2-2) şi a câştigat meciul cu Grecia (2-0).
Uruguay, care a arătat calitate în joc, a câştigat Grupa A, după două victorii cu Africa de Sud (3-0) şi Mexic (1-0) şi o remiză cu vicecampioana mondială Franţa (0-0). Uruguay este una dintre cele trei echipe care nu a primit gol la această ediţie a Cupei Mondiale, alături de Portugalia şi Chile. Uruguay, învinsă de Argentina în ambele partide din preliminariile sud-americane, vizează calificarea în sferturile de finală în premieră după 1970.
Interesant este că toate golurile echipei antrenate de Oscar Tabarez au venit după introducerea atacantului Edinson Cavani alături de Luis Suarez şi Diego Forlan, la al doilea meci din grupă, cu Africa de Sud. Tabarez nu e total mulţumit de joc, chiar dacă echipa a reuşit prima sa calificare în optimi după 1990.
Ambele echipe se vor pregăti pe alte arene decât cea a meciului, pentru a proteja suprafaţa de joc de pe stadionul ''Nelson Mandela Bay'', afectată de ploaie. În sferturi (2 iulie), echipa câştigătoare de la Port Elizabeth va înfrunta învingătoarea din meciul SUA - Ghana, care are loc tot sâmbătă, la Johannesburg.
Fundaşul Diego Godin ar putea reveni în formula de start în locul lui Mauricio Victorino, titular la meciul cu Mexic (1-0). De partea cealaltă, selecţionerul sud-coreean va renunţa probabil la Cha Du-ri, care a greşit la primul gol al nigerienilor, şi îl va introduce pe Kim Dong-jin.
Primul meci din optimi se va juca sâmbătă pe stadionul "Nelson Mandela Bay" din Port Elizabeth (46.000 locuri) şi va fi arbitrat de germanul Wolfgang Stark.
Echipele probabile:
Uruguay: Fernando Muslera - Maximiliano Pereira, Diego Lugano, Diego Godin, Jorge Fucile - Egidio Arevalo, Diego Perez, Alvaro Pereira - Diego Forlan - Edinson Cavani, Luis Suarez.
Selecţioner: Oscar Tabarez.
Coreea de Sud: Jung Sung-ryong - Kim Dong-jin, Cho Yong-hyung, Lee Jung-soo, Lee Young-pyo -Lee Chung-yong, Ki Sung-yong, Kim Jung-woo, Park Ji-sung - Yeom Ki-hun, Park Chu-young.
Selecţioner: Huh Jung-moo.