Rudar Pljevlja, campioana Muntenegrului, a învins cu scorul de 3-0 (2-0) pe Tre Fiori (San Marino), în deplasare, la Serravalle, miercuri seara, în prima manşă a turului I preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Muntenegrenii au făcut un pas important spre turul II preliminar prin golurile marcate de Useni (31), Vlahovic (40) şi Ivica Jovanovic (90+5). Manşa secundă este programată pe 7 iulie, la Podgorica.
Celălalt meci din prima manşă, FC Santa Coloma (Andorra) - Birkirkara (Malta), a fost anulat de UEFA, din pricina calităţii terenului de joc, care
"punea în pericol integritatea corporală a jucătorilor".