|
Sburlea: Primul meci din campionat e foarte important, Vaslui e favorita la titlu
Atacantul Sabrin Sburlea a declarat, la antrenamentul echipei Rapid, că s-a acomodat repede în Giuleşti şi că primul meci al sezonului 2010-2011, cu FC Vaslui, este foarte important, ţinând cont de faptul că formaţia moldoveană este una dintre favoritele la titlu.
"Este foarte important primul meci, ţinând cont că jucăm şi cu FC Vaslui, care este una dintre favoritele la titlu, de aceea trebuie să câştigăm neapărat. Şi Rapid poate fi una dintre favorite, noi jucăm şi vom vedea la sfârşit pe ce loc vom termina. Personal îmi propun să înscriu cât mai multe goluri pentru Rapid şi să fiu titular la fiecare meci", a precizat Sburlea, care a adăugat că s-a acomodat repede la Rapid şi că se înţelege bine cu antrenorul şi coechipierii săi.
Întrebat ce simte atunci când vede că Dinamo joacă în preliminariile Ligii Europa, şi nu Rapid, Sburlea a declarat: "Ne doare când o vedem pe Dinamo jucând în Liga Europa, dar nu avem ce face, dacă aşa s-a decis".
La rândul său, fundaşul Rui Duarte a precizat că FC Vaslui, adversara din primul meci al campionatului viitor, este o echipă bună, care a investit mult în această vară. "FC Vaslui este o echipă bună, au investit bine în această vară, dar noi ne vom face jocul nostru şi vom vedea la sfârşit ce rezultat obţinem. Ei au jucători buni, cum este Wesley, dar şi noi avem. Diferenţa este că la Rapid întreaga echipă e periculoasă, nu doar unul sau doi jucători", a spus jucătorul.
Rui Duarte a adăugat că rezultatele din meciurile amicale nu sunt relevante pentru prestaţia formaţiilor în timpul campionatelor. "Am avut două cantonamente foarte bune, aşteptăm începutul campionatului şi sperăm să debutăm cu dreptul. Este bine că amicalele nu contează, pentru că după aceste turnee, multe echipe ar putea fi considerate campioane, iar altele retrogradate. Important este să câştigăm în campionat. S-a mai întâmplat ca echipele care au câştigat în amicale să piardă în campionat. Aşa că pentru noi importante sunt meciurile oficiale", a precizat fundaşul rapidist, care a adăugat că este greu să te antrenezi atunci când afară sunt temperaturi ridicate şi că era mai bine în vacanţă, "la plajă".
Rapid va întâlni pe teren propriu formaţia FC Vaslui în prima etapă a sezonului 2010-2011 al Ligii I, programată la 24 iulie.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Sabrin Sburlea
FC Vaslui
Rui Duarte
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|