Brazilianul Luiz Felipe Scolari, care a reuşit să califice, miercuri, selecţionata Portugaliei în sferturile de finală ale EURO 2008, va prelua de la 1 iulie conducerea tehnică a echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, a anunţat gruparea de pe Stamford Bridge pe site-ul său oficial.
"Football Club Chelsea are plăcerea să confirme că Luiz Felipe Scolari va fi noul manager al clubului, începând de la 1 iulie 2008. Felipe are mari calităţi, este unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, iar ambiţiile sale corespund cu ale noastre. Este o alegere excepţională", se precizează în comunicatul dat publicităţii de Chelsea, finalista ediţiei din acest an a Ligii Campionilor.
După ce a condus Brazilia la victorie în Cupa Mondială din 2002, Scolari a preluat conducerea naţionalei Portugaliei, cu care a disputat finala EURO 2004, pierdută în faţa Greciei. Miercuri, elevii lui Scolari au învins cu 3-1 selecţionata Cehiei, după ce câştigaseră şi meciul de debut cu Turcia (2-0), asigurându-şi astfel calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European din Austria şi Elveţia.
În vârstă de 59 de ani, Scolari declarase în momentul sosirii la EURO 2008 că va lua o decizie legată de viitorul său doar după încheierea turneului, contractul său cu federaţia portugheză expirând la finalul acestei competiţii.