Suedezul Sven-Goran Eriksson este interesat să revină în Premier League ca antrenor la clubul Fulham, finalist al Europa League, relatează agenţia AP.
Fostul selecţioner al Angliei este liber de contract, după scurtul angajament cu Cote d'Ivoire care a expirat după CM 2010, şi este interesat să antreneze în Anglia, a anunţat agentul suedezului, Athole Still. Eriksson, 62 ani, a antrenat ultima oară în Anglia formaţia Manchester City, de unde a fost demis în iunie 2008.
Fulham nu a găsit încă un înlocuitor pentru Roy Hodgson, care a plecat la Liverpool. Olandezul Martin Jol, prima opţiune a englezilor, a refuzat oferta.