Echipa engleză de fotbal Manchester City a învins formaţia mexicană Club America, la capătul loviturilor de departajare, într-un meci amical disputat miercuri în oraşul american Atlanta.
După loviturile de departajare, City s-a impus cu 4-1. La sfârşitul a 90 de minute, scorul a fost 1-1. Adebayor a deschis scorul pentru City în minutul 36, în timp ce Esqueda a egalat pentru Club America în minutul 47.
Mijlocaşul Yaya Toure a debutat la echipa engleză, după transferul său de la FC Barcelona, jucătorul alăturându-se fratelui său Kolo Toure. Cei doi au evoluat pentru Cote d'Ivoire la Cupa Mondială din Africa de Sud.
La City au jucat de asemenea Gareth Barry şi Shaun Wright-Phillips, la prima lor apariţie după eliminarea Angliei de la CM.