Zvonurile vehiculate în ultimele zile conform cărora Ionuţ Popa ar fi semnat deja un acord cu "U" Cluj, urmînd să-i preia pe ardeleni din vară indiferent dacă aceştia vor rămîne sau nu în Liga I, l-au determinat pe Popa să răspundă în stilu-i caracteristic: "
Am primit foarte multe oferte în ultima perioadă, dar cea mai tentantă pare să fie cea de la echipa din localitatea natală, Şoimii Pesac, devenită între timp comună. Atentez deja la postul de antrenor la această grupare, chiar dacă îmi aduc aminte că acum vreo două luni declarasem că vreau să pregătesc şi Steaua, dar acolo doresc să fiu şi preşedinte, şi manager, şi antrenor, dar şi jucător".
Mai în glumă, mai în serios, Popa a spus că a semnat un acord şi cu "U" Cluj, dar că a uitat documentul tocmai pe pianul preşedintelui ardelenilor, Anton Doboş, cu care este prieten bun.
Popa, împotriva echipei sale de suflet
Meciul de mîine (ora 17:30), dintre două echipe aflate în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare, se anunţă unul aproape capital pentru ambele combatante.
Dacă arădenii îşi vor juca în Copou chiar ultima şansă de a mai încerca să se menţină în elită, fiind condamnaţi să cîştige la Iaşi, parcursul din ultima perioadă al Politehnicii o obligă şi pe aceasta să obţină toate cele trei puncte. "
Este un joc decisiv, adică unul extrem de greu, în care nu avem decît varianta victoriei. Jucătorii sînt însă principalii vinovaţi de situaţia în care a ajuns echipa, care se prezintă în faţa Aradului după trei înfrîngeri consecutive, şi tot ei au datoria să o scoată din zona retrogradării", a declarat preşedintele din Copou, Sorin Boca. Oficialul ieşean are încredere că fotbaliştii se pot mobiliza pentru a da totul în faţa celor de la UTA, care au reînceput să spere după ultimele rezultate.
La rîndul său, Ionuţ Popa admite că Poli se află într-o situaţie extrem de dificilă, apărută ca urmare a lipsei de determinare şi de concentrare a jucătorilor în ultimele două săptămîni. Spune însă că Iaşul are mare ghinion în comparaţie cu contracandidatele la salvare, venit şi din cauză că nu poate alinia jumătate dintre titulari - Cristea, Milea, Kalai, R.Ciobanu, Bersnjak şi Pecnik, cu toţii avînd probleme medicale. Dintre aceştia, doar ultimul are o mică şansă să fie recuperat pînă la ora întîlnirii, toţi ceilalţi aflîndu-se sub tratament după traumatismele apărute în urma confruntării din Giuleşti şi nu numai. Va reintra, în schimb, cuplul de fundaşi centrali Onuţ - Cr.Munteanu, dar şi atacantul Bîlbă, a căror absenţă s-a cunoscut în meciurile precedente.
"
Dacă sînt bărbaţi adevăraţi, trebuie să fie aşa şi atunci cînd pierd, nu doar cînd cîştigă, deoarece la succese nu eu mi-am arogat meritele, ci ei. Problema este că la antrenamente se lucrează bine, dar la meciuri nu se mai lucrează, din cauza lipsei de concentrare şi a superficialităţii cu care îşi tratează adversarul. Vreau să ieşim cît mai repede din acest impas, pentru că nu doresc să mă mai cert cu fotbaliştii pe acest final de sezon", a spus şi antrenorul principal. Ionuţ Popa a mai precizat că prea puţin îl interesează că Iaşul poate trimite formaţia sa de suflet în Liga a II-a în cazul unui succes mîine seară. "
Sînt tehnicianul Politehnicii şi acum am datoria să salvez echipa din Copou, nu pe UTA, care provine, într-adevăr, din oraşul în care este stabilită familia mea. Am pregătit gruparea din Arad în mai multe rînduri, chiar am promovat-o în elită, dar de data aceasta trebuie să cîştig cu Poli", a completat Popa.
Dacă oficialii arădeni nu anunţaseră pînă aseară prezenţa vreunui grup de suporteri la partida din Copou, oficialii Politehnicii le-au rezervat 70 de locuri deţinuţilor din Penitenciarul Iaşi, cărora le-au promis încă de anul trecut că vor fi invitaţi la unul dintre meciurile din primăvară ale moldovenilor.
Evenimentul de Iaşi