Managerul francez al echipei Arsenal, Arsene Wenger, a confirmat că este interesat de fundaşul francez Sebastien Squillaci, de la FC Sevilla, însă transferul este departe de a fi concretizat.
"El este unul dintre jucătorii pe care îi urmărim. Avem unele probleme în ce priveşte fundaşii centrali şi de aceea ne interesează, însă semnarea unui contract este încă departe", a spus Wenger.
Squillaci (30 ani) este deci una din pistele serioase urmărite de "tunari". El chiar a cerut clubului său să nu joace în prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, marţi, împotriva lui Sporting Braga, pentru a putea participa la această competiţie în cazul unui acord cu Arsenal.
După plecările lui Sol Campbell, Philippe Senderos, Mickael Silvestre şi William Gallas şi o singură achiziţie, Laurent Koscielny, Arsenal are nevoie să recruteze cel puţin încă un fundaş central.