Inspectorii Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) au început luni o vizită de patru zile în Anglia, ţară candidată la organizarea Mondialului 2018 şi a cărei campanie ar putea da lovitura ţinând cont de afirmaţiile favorabile ale preşedintelui FIFA, Joseph Blatter.
În timp ce un balon cu aer "Anglia 2018" se ridica deasupra Palatului Buckingham pentru a ilustra susţinerea familiei regale a candidaturii ţării la organizarea Cupei Mondiale, delegaţia celor şase inspectori era primită de vicepremierul Nick Clegg.
Cei şase s-au întâlnit şi cu selecţionerul echipei de fotbal a Angliei, italianul Fabio Capello, înaintea începerii vizitei la stadionul Wembley. În această săptămână vor mai fi vizitate stadioanele din Manchester, Sunderland şi Newcastle.
Anglia, care speră să organizeze competiţia după 52 de ani de la Mondialul 1966, pe care l-a şi câştigat, se află în competiţie cu Statele Unite, Australia, Spania şi Portugalia (candidatură comună), Olanda şi Belgia (candidatură comună), precum şi cu Rusia, considerată până acum favorită.
Englezii continuă să-şi păstreze încrederea, mai ales după afirmaţiile preşedintelui FIFA, Sepp Blatter, preluate luni de un site din Singaporeh "Cel mai simplu ar fi să se organizeze Mondialul în Anglia. Acolo se află totul, entuziasm, stadioane, infrastructuri, ar fi simplu".
Ministrul Sporturilor, hugh Robertson, întrebat de BBC, a estimat la rândul său că organizarea JO 2012 la Londra ar fi un argument suplimentar pentru Anglia, care, pentru a-şi optimiza şansele, a ales vineri caracatiţa Paul, celebră pentru predicţiile sale în timpul Cupei Mondiale de fotbal 2010 din Africa de Sud, drept ambasador oficial al candidaturii.
FIFA va anunţa în 100 de zile, pe 2 decembrie, la Zurich, numele ţărilor care vor găzdui turneele finale ale CM din 2018 şi 2022.