Când spui Gâscan, te gândeşti la Dobrin, când auzi de FC Argeş primul lucru care îţi bine în minte este Nicolae Dobrin. Toată lumea a auzit de Nicolae Dobrin cel puţin odată, cu toţii avem măcar o amintire legată de el, măcar un meci, o pasă, un gol.
Prinţul din Trivale, Gâscanul sau mai simplu Nicolae Dobrin s-a născut pe 26 august 1947, la Piteşti, pe malul drept al Argeşului. Înainte de a merge la şcoală, juca fotbal de cele mai multe ori în picioarele goale pentru a simţi mai bine mingea, iar nisipul care frigea nu mai conta atunci când avea balonul la picior.
Cariera sa este una plină de amintiri frumoase, unde de care sunt amintite şi astăzi atât de oameni obişnuiţi cât şi de colegii săi de generaţie. Echipele la care a trecut nu sunt multe, doar amintirile sunt numeroase şi de neuitat : Dinamo Piteşti, FC Argeş şi CS Târgovişte.
În echipa naţională a debutat la vârsta de 19 ani, pe 1 iunie 1966, odată cu meciul disputat între RFG şi România, scor final 1-0. A îmbracat tricoul echipei naţionale de 48 de ori unde a marcat doar de 6 ori. S-a calificat împreună cu echipa naţională la Campionatul Mondial din 1970, unde din păcate nu a jucat nici un minut din cauza conflictului cu selecţionerul Angelo Niculescu.
Nicolae Dobrin, a rămas in memoria multora şi prin ratarea transferului la Real Madrid. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabeu a fost impresionat de Gicu Dobrin oferind la acea vreme suma de 2 milioane de dolari pentru a-l achiziţiona. Datorită regimului comunist, care era atunci în România, Nicolae Ceauşescu, preşedintele ţării, nu a fost deloc impresionat de motivele lui Bernabeu pentru a-i putea drumul şi a pleca la un club în străinătate.
Cum oamenii buni sunt primii care ne părăsesc, Nicolae Dobrin s-a stins la 60 de ani. Gâscanul a fost răpus de boala necruţătoare numită : cancer.
De multă vreme Prinţul din Trivale se lupta cu cancerul pulmonar urmând un tratament cu antiguagulanţi. Marţi dimineata 26 octombrie 2007, a fost internat de urgenţa în spital, deoarece organismul numai răspundea tratamentului, urmând ca după ce a fost internat acesta să ne părăsească la fel cum s-a terminat şi cariera sa.
Corpul neînsufleţit a fost depus timp de 48 de ore la stadionul din Piteşti la care a evoluat cea mai mare parte a carieriei sale, FC Argeş.
La mulţi ani Gâscane, ştiu că de acolo sus ne vezi.
Respect ţie acolo SUS, de la noi aici de Jos ...