Preşedintele clubului Astra Ploieşti, Petre Buduru, a declarat, joi, că echipa va mai rămâne în oraşul prahovean aproximativ doi ani, apoi se va muta la Giurgiu, unde va fi construit un stadion de 15.000 de locuri.
"Minimum doi 2 ani echipa va rămâne la Ploieşti, după care se va muta la Giurgiu, unde se construieşte o arenă nouă, europeană, cu o capacitate de 15.000 locuri, o contribuţie urmând să aibă şi autorităţile locale. Nu ne puteam lupta cu tradiţia Petrolului. Însă vina pentru numărul mic de spectatori de la meciurile noastre este şi a echipei, care, prin rezultate sale, nu a adus lumea la stadion", a declarat Buduru.
Buduru a mai spus că lotul actual este format din 32 de jucători, iar cei care nu vor fi convocaţi la prima echipă vor merge la "satelitul" din Giurgiu. Noutatea lotului ploieştean este fundaşul Lucian Goian, împrumutat de la Dinamo până la finalul sezonului. În plus, portarul Bogdan Miron şi-a prelungit contractul cu doi ani.
Preşedintele a prezentat, în cadrul conferinţei de presă de joi, antrenorii secunzi care îl vor ajuta pe Tibor Selymes în pregătirea echipei: Cezar Zamfir, Valentin Sinescu, Mihai Barbu (antrenor de portari) şi Gabriel Manu (metodist).
Despre Selymes, oficialul a explicat că tehnicianul trebuie să-şi pună la punct ultimele probleme financiare cu Sportul Studenţesc: "Preşedintele Şiman m-a asigurat că, în momentul în care totul va fi clarificat în relaţia clubului său cu Selymes, acesta va sosi oficial la Astra. Altfel, Selymes a fost prezent, cu acordul domnului Şiman, la pregătirile echipei noastre în ultimul timp".
În ceea ce priveşte obiectivul noului colectiv tehnic, Buduru a spus că Astra vizează victoria în următorul meci, cu FC Timişoara: "Vom căuta să rezolvăm din mers probleme echipei. Cel mai mult ne interesează să câştigăm puncte şi să ieşim din zona minată a clasamentului. Obiectivul imediat: trei puncte în meciul cu FC Timişoara!".
Noul antrenor secund al Astrei, Cezar Zamfir a spus că formaţia ploieşteană merită să fie mai sus în clasament: "La Sportul Studenţesc, aveam o echipă tânără şi obiectiv evitarea retrogradării. Aici am venit pentru performanţă. Categoric, valoarea lotului este alta, nu cea dată de actualul loc din clasament (locul 15, retrogradabil). Am făcut o evaluare fizică a lotului. Jucătorii sunt bulversaţi, nu se regăsesc, dar cred că în cel mai scurt timp lucrurile vor sta altfel. Prima ocazie pentru redresare este meciul cu FC Timişoara, în care vom ţinti doar victoria!".
Partida Astra Ploieşti - FC Timişoara va avea loc, duminică, de la ora 19:00, în cadrul etapei a 7-a a Ligii I.